Preţ mai mic la Gigacalorie

Constănţenii vor plăti cu 13,5% mai puţin pentru o Gigacalorie. Decizia a fost luată astăzi de aleşii constănţeni care au fost convocaţi la o şedinţă extraordinară de Consiliu Local Municipal, unde, pe ordinea de zi, s-a aflat şi un proiect de hotărâre privind reducerea preţului la Gigacalorie. Astfel, consilierii au votat rectificarea bugetului local cu suma de 19 milioane de lei pentru subvenţionarea energiei termice. În acelaşi timp, aleşii şi-au dat votul şi pentru scăderea preţului gigacaloriei pentru toţi constănţenii cu 13.5%, respectiv la 310 lei/Gigacalorie. Reamintim că până acum, la Constanţa, preţul era de 358,54 lei/Gigacaloria, transmite corespondentul RRA, Mona Constantinescu.