Nicolae Iurniuc din Vatra Moldoviţei, Suceava
„Vladimir Macoveiciuc unde stătea?
El stătea în Voitinel, dar el nu mai putea sta acolo, că îl urmăreau ruşii şi erau plutoane de ruşi care îl urmăreau permanent. Şi după ce nu l-au mai putut urmări, o mers în Vicovul de Sus la o soră de a lui, o stat acolo două-trei zile, o plecat… Când a fost să plecăm noi de acolo, ea a anunţat Jandarmeria… o anunţat postul de comandă unde a plecat şi în Vicovul de Jos ne-o înconjurat. Ne-o înconjurat şi o pus două puşti mitralieră în turnul bisericii şi noi eram într-o casă, la soră-sa. O dat alarmă, ca să ieşim afară: „Cine este înăuntru să se predeie, cu mâinile sus!„ Noi am ieşit patru inşi afară, cu mâinile sus, locotenentul o rămas înăuntru… când am ieşit în strada aista, a tras o rafală de focuri. Când o tras o rafală de focuri, în şanţ… am dispărut. O rămas el singur şi când el o ieşit el ultimul singur din casă, ei o înconjurat pe altă parte ṣi o dat foc la casă. Acum era obligat să iasă. O ieşit în stradă şi când o ieşit în stradă, a azvârlit o grenadă din ăstea fumigene şi o ieşit în stradă şi nu se mai vedea, dar cei din turnul bisericii o tras şi o venit două cartuşe aici… deasupra inimii. Deasupra inimii o venit două cartuşe şi atunci l-o văzut că este slăbit, că nu mai poate fugi. S-o pus pe o movilă de piatră şi o luat pistolul şi l-o defăcut… Şi atunci o venit la dânsul: [era] decedat!
Ce s-a întâmplat cu ceilalţi?
Au fugit. Am fugit înapoi, încoace, în munţi, am stat pe-aici. O iarnă am mai stat, că aveam aici mai la deal o turlă unde se vede şi acuma, este o turmă de oi şi acolo iernam. [Pe] Dealul Runcu.”
Bucovina: grupul Gavrilă Vatamaniuc
După moartea lui Vladimir Macoveiciuc, acţiunea de luptă a preluat-o într-o primă fază Ion Vatamaniuc, ţăran din comuna
Suceviţa, care a rezistat cu grupul lui până în 1947, când a fost rănit de ruşi. Apoi de Gavrilă Vatamaniuc, fratele lui Ion. Centrul de activitate a fost în Obcina Mare, dar a avut legături şi cu cei din Făgăraş prin Vasile Motrescu, ţăran din Vicovul de Jos. Din acest grup mai făceau parte Chiraṣ Ion şi Chiraṣ Gheorghe, ţărani din comuna Suceviţa, împuşcaţi în lupta de la Ursoaia Mare şi Vasile Marciuc, tot din Suceviţa, care a fost capturat, judecat ṣi condamnat.
În decembrie 1949, Securitatea a prins ṣi grupurile din Muntele Bancu, aflate sub conducerea lui Grigore Sandu. Au fost împuşcaţi mortal patru din cei 15 partizani.
Toader Mihăilescu din Suceviṭa, Suceava
„M-am întâlnit în pădure cu dânsul, [cu Gavrilă Vatamaniuc]. Era fugar. A ieşit la mine: „Ce faci, bade Ioane?„ „Ce să fac? Îmi trag nişte lemne de-aici!„ „N-ai ceva de mâncare?„ „Mă, zic, am. Dar traista-i în vale cu mâncare.„ Zice: „Te-aştept…„ ṣi eu am venit şi am descărcat lemnele şi m-am suit înapoi la deal, că trăgeam lemne pentru stat. […] El avea neamuri aici, avea fraţi, surori, aici în sat. Şi după aceea i-am adus mâncare, o mâncat. La vreo două zile, o venit la mine acasă. Bate la uşă: „Cine-i?„ „Eu, Gavrilă!„ A stat vreo trei-patru zile pe la mine. După aceea femeia spune: „Eu mă tem, cu acesta aici…„ Îi zic: „Mă, du-te de la mine. Nu-mi mai trebuieşti…„ S-a dus la un vecin; a stat şi pe la Tino. Tino l-a ţinut şi el vreo săptămână, după aceea l-a pornit în alt loc. După aceea, de la celălalt s-o dus la altul. Ş-o umblat pe la vreo zece, acolo.”
Bucovina: fraṭii Gheorghe ṣi Ioan Chiraṣ
Natalia Chiraṣ din Suceviṭa, Suceava
„[Gheorghe] era contra comuniştilor şi a venit într-o zi, l-a luat la Poliţie. Şi el de la Poliţie a fugit în munţi. […] Şi-a plecat în anul ’50, în pădure.
Dumneavoastră aţi ştiut că el a fugit de-acolo?
Am ştiut, că m-am dus să-i duc mâncare la Poliṭie şi-o spus că: „Nu-i aicea!„… M-am speriat, mă temeam, că nu ştiam ce-i cu mine! Şi-am… îmi era frică şi de Poliţie îmi era frică şi că venea acasă şi îl prinde şi mă omoară şi pe mine. Da, nu ştiam de ce capăt s-o iau… […] Am aflat, aşa, printre oameni că-i acolo, că-i acolo… Mai venea el câteodată la vecini şi mă-ntâlneam cu dânsul.
Dar acasă nu venea deloc…
Nu venea că se temea. Îi era frică să vie acasă, nu venea…
Dar pe dumneavoastră Securitatea sau Miliţia vă căuta atunci ca să vă întrebe despre el?
Da, veneau şi noaptea şi ziua. Veneau în continuare să mă-ntrebe: „Unde-i? Unde-i?„ Păi, eu spuneam: „Dacă nu ştiu, nu ştiu! Gata! Nu ştiu unde e…„
Şi pe urmă cum aţi aranjat întâlnirea?
Da, aşa… mai s-a dus el, mai prin codri… ne mai întâlneam.
Dar dumneavoastră ştiaţi unde şi-a făcut locul?
În pădure? Nu. N-am fost. Spunea că şi-o făcut colibă: „Stau în colibă, în bordei de pământ…ṣi stau în pământ„, că deasupra nu putea să şadă, că lumea lucra şi-i vedea. Şi-a stat cinci ani, până în anul ’55!
Cinci ani a stat singur?
Singur… el cu fratele lui, cu Ioan…
Şi fratele lui când a fugit?
Fratele lui a fugit tot atunci, când au venit la noi acasă şi-au întrebat: „Unde-i Gheorghe?„ Eu i-am spus că el este la Poliţie. N-o zis nimic… O luat-o prin codru şi s-o dus în pădure. […]
După ce-a murit [Gheorghe], m-a luat la recunoaştere, la Rădăuţi. Şi eu am spus că nu-i el – era jos, în ograda Securităţii. Şi mi-a părut că nu era el, că era prefăcut aşa, nu era [faṭa lui]… Pentru că am spus că nu e el, m-au bătut, că de ce am spus că nu e el?! Că trebuie să-l recunosc. Şi pe urmă m-au ţinut o săptămână arestată şi [atunci] am spus că-i el…
Acum sunteţi convinsă că era el?
Da… atunci mi-am dat seama că e el aşa, după cum… Măi, zic, dacă i-ar veni în cap căpitanului să mă mai duc o dată ca să… să spun că e el, să nu mai stau arestată… Doară copiii erau acasă, cu bunica…
Aţi spus aşa ca să scăpaţi de-acolo?
Nu! Era el! El era! Era el şi frat-su alăturea…
Cum a murit?
Cum a murit? I-au împuşcat! I-a împuşcat Securitatea în pădure, au aflat unde-i locul. Dar ei erau cu Vatamaniuc, şi cu Gavriluţă, şi cu Marciuc Vasile ṣi ei erau fugari şi Securitatea chiar a sosit la moment acolo! Erau… se întâlneau, aşa, prin pădure, nu stau la un loc. Numai aşa, se întâlneau. Şi atunci s-au întâlnit ei ṣi… a zis Vatamaniuc: „Ia! Iată-i că vin! Securitatea…„ Vatamaniuc au luat-o la vale cu Marciuc Vasile şi aiştia au luat-o pe deal aşa, pe-un deluţ… ṣi i-a împuşcat pe amândoi, fraţii… când urcau dealul… Cei doi o fugit şi-o scăpat.”
George Motrescu din Voitinel, Suceava
„Pe mine, atunci, în ’54, m-au arestat şi m-au scos aşa cum m-au scos şi frate-meu [Vasile] şi-a continuat activitatea lui în munţi. Munţii… acuma o ajuns, că unităţi întregi, că nici în timpul războiului nu o fost atâta armată aici, că frontiera o fost aici la câţiva kilometri. Nu o fost atâta armată!… Cât timp o fost frate-meu în munţi au făcut, de exemplu, cantoane întregi le-au încercuit, au făcut lanţuri din vârful obcinei şi până în vale lanţ de securişti care mergeau şi cercetau versantele obcinei, că aici la noi munţii sunt constituiţi din obcini.
Deci Vasile Motrescu a rămas cu grupul Constantin Cenuşă în continuare?
Nu. Cenuşă era deja în puşcărie. La a doua predare s-o alăturat cu Vatamaniuc şi fraţii Chiraş, mai târziu, dar pentru moment o stat o bucată
singur. S-o alăturat cu ei şi eu în timpul ăsta, eu am fost în puşcărie, nu mai ştiu prea multe despre el, însă din auzite, că pe urmă am stat cu Vatamaniuc, s-o alăturat cu Vatamaniuc până s-o întâmplat cu evenimentele de la 18 ianuarie 1955 când o descoperit în plină iarnă bordeiul de la Bâtca Corbului…
Ori, frate-meu pe urmă, văzând că e căutat pe munţi atât de drastic, o schimbat macazul… Nănaşa mea care m-o cununat, l-o dus la un prieten de-a lui care făcuse armata în război din comuna Gălăneşti şi o stat doi ani şi şase luni la ăsta, aicea, o stat doi ani şi şase luni, neînarmat, nimic, ăsta era pocăit… sigur că i-o bătut şi el în strună, o zis că-i pocăit şi el, fapt cu care frate-miu nu era de acord, cu sectanţii, asta e clar, că mulţi o întrebat. În orice caz, el sectant nu o fost, dar o fost obligat să-i bată în strună că a stat la el, acolo.
Şi trădarea o venit cam în felul următor: nănaşa asta a mea [era] o femeie guralivă, dar totuşi secretul l-o ţinut. În timpul ăsta, se descoperă anumiţi favorizatori de-ai lui frate-meu şi favorizatorii cum se descopereau?! Ei spuneau câte un prieten, câte o rudă apropiată şi de unde până unde, ajungea în urechile informatorului. Naşul Ion o fost arestat în prima noapte cu frate-meu…”
Mâine puteṭi citi: Încercarea de alipire a Maramureṣului la Ucraina Subcarpatică „Nu! Nu! Nu vrem! Nu vrem!… ṣi până la urmă ne-au evacuat.„
