Calendarul evenimentelor, 18 decembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie
* Preşedintele României, Traian Băsescu, participă la summitul Partidului Popular European (PPE), care precede Consiliul European (18 – 19 dec.). Din programul zilei:
► Otopeni:
• aprox. ora 9:45 – declarație de presă, la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, Salonul oficial
► Bruxelles:
• ora 14:00 (ora României) – participare la Summitul Partidului Popular European, la Academia Regală a Belgiei
• ora 16:00 (ora României) – participare la fotografia de familie, la Academia Regală a Belgiei
• ora 17:00 (ora României) – participare la reuniunea Consiliului European cu președintele Parlamentului European, la sediul Consiliului European, Clădirea „Justus Lipsius”
• ora 17:30 (ora României) – participare la fotografia de familie, la sediul Consiliului European, Clădirea „Justus Lipsius”
• ora 17:45 (ora României) – participare la prima sesiune de lucru a Reuniunii Consiliului European, la sediul Consiliului European, Clădirea „Justus Lipsius”
• ora 20:00 (ora României) – participare la dineul de lucru separat al șefilor de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii Europene – la sediul Consiliului European, Clădirea „Justus Lipsius”

– Apărare, Interne
* Conducerea SRI depune coroane de flori la Monumentul Luptătorului Antiterorist, cu ocazia Zilei Luptătorului Antiterorist  – ora 10:00

– Partide
* Şedinţa Biroului Politic Naţional al vechiului Partid Naţional Liberal, în care urmează să fie ales noul preşedinte al formaţiunii – ora 11:00, la Camera Deputaţilor, sala de şedinţe a grupului parlamentar al PNL
* Arad: Conferinţă de presă organizată de Partidul Noua Republică, filiala Arad – ora 12:00

– Justiţie
* Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător Adrian Bordea şi vicepreşedintele CSM, procuror Gheorghe Muscalu organizează o conferinţă de presă ocazionată de finalizarea mandatelor în funcţiile de conducere – ora 11:00, la Centrul de presă al Consiliului Superior al Magistraturii din Bucureşti, Calea Plevnei nr. 141 B, parter
* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă cererea procurorilor de prelungire a arestării preventive a oamenilor de afaceri Nicolae Dumitru şi Dorin Cocoş, a fostului ministru Gabriel Sandu şi a primarului suspendat din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, implicaţi în dosarul Microsoft
* Cluj – Napoca: Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO) organizează evenimentul de lansare a Reţelei Pro Bono pentru Drepturile Omului, printr-o dezbatere pe tema accesului la justiţie al grupurilor vulnerabile – ora 17:00, la Grand Hotel Napoca, sala Ambasador

– Social
* Suceava: Clubul Rotary Suceava-Bucovina organizează evenimentul „Dăruieşte un zâmbet !”, ediţia a IX – a – ora 16:15, în incinta magazinului Auchan din Iulius MALL din municipiu. Este vorba de o acţiune de ajutorare a unui număr de peste 100 de copii de la Şcolile Speciale din Siret, Suceava, Fălticeni şi Gura Humorului, copii fără părinţi sau proveniţi din familii cu probleme sociale speciale

– Învăţământ
* Cluj – Napoca: Centrul de Studiere a Populaţiei, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, prezintă rezultatele obţinute până în acest moment în cadrul proiectului „Historical Population Database of Transylvania 1850-1914” – ora 13:00, în sala Club a Casei Universitarilor

– Istorie
* Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 organizează simpozionul omagial „Revoluţia Română din Decembrie 1989. 25 de ani” – ora 11:00, la Senat, sala Avram Iancu, intrarea din Calea 13 Septembrie
* Baia Mare: Episcopia Greco-Catolică a Maramureşului în colaborare cu Fundaţia Academia Civică şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează vernisajul expoziţiei „Memoria ca formă de justiţie” – ora 11:00, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”. Aceasta va putea fi vizitată în holul mare al Bibliotecii Judeţene în perioada 18 dec. 2014 – 16 ian. 2015
* Cluj – Napoca: Adunare solemnă organizată de Instituţia prefectului – judeţul Cluj cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la Revoluţia Română – ora 10:00
* Târgu Mureş: Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş organizează manifestarea dedicată împlinirii a 25 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie ’89, în cadrul căreia revoluţionarii târgumureşeni, răniţii şi urmaşii martirilor vor dialoga cu liceenii – ora 10:00, în Sala Mare a Palatului Administrativ
* Timişoara: În cadrul manifestărilor organizate de Forumul Revoluţiei din Decembrie 1989 Libertatea – Timişoara, are loc un concert de colinde în interpretarea corului Teologic din Timişoara şi se vor putea aprinde candele în memoria eroilor-martiri – ora 18:30, pe scările Catedralei Mitropolitane

– Cultură
* Evenimentul „Premiile Centrului Naţional al Dansului Bucureşti. 10 ani de existenţă şi activitate” – ora 19:30, la Sala „Stere Popescu” a Centrului Naţional al Dansului Bucureşti, Bd. Mărăşeşti nr. 80 – 82
* Prezentarea cărţii „Zece ani care au transformat Azerbaidjanul 2003-2013” – ora 16:00, la Palatul Parlamentului, sala Constantin Brâncoveanu
* Lansarea volumului „Hamlet şi nebunia lumii”, de Octavian Saiu – ora 16:00, la Teatrelli, Piaţa Lahovari nr. 7
* Librăria Humanitas de la Cişmigiu organizează cea de-a XVII-a întâlnire „Înapoi la argument cu Horia-Roman Patapievici” cu tema „O discuţie înaintea Crăciunului”; invitat – regizorul Andrei Şerban – ora 19:00
* Vernisajul Salonului Internaţional de Artă Fotografică al României, ediţia a XIX-a, urmat de Gala de premiere a participanţilor – ora 18:00, la Muzeul Municipiului Bucureşti
* Astăzi şi sâmbătă, 20 decembrie, are loc proiecţia celei de-a 10-a sesiuni din cadrul ediţiei dedicată avangardei cinematografice din România, totodată cea care încheie programul „Avangarda revizitată. Avangarda Europeană în Arhiva Naţională de Filme din România” care a debutat în noiembrie 2012 – ora 18:00, la Cinemateca Eforie, Sala Jean Georgescu, Str. Eforie 2
* Spațiul Public European încheie seria „JOIA de film” din 2014 cu filmul „Brendan și secretul din Kells” / „The Secret of Kells” – ora 19:00, în UTC+02
* Concert extraordinar de Crăciun susţinut de naistul Gheorghe Zamfir şi invitaţii săi – violonistul Eugen Sârbu, actorul Dan Puric, soprana Alexandra Coman, corul de cameră Madrigal şi Orchestra Naţională “Gheorghe Zamfir” – ora 19:00, la Sala Palatului
* Soprana Angela Gheorghiu susţine o sesiune de autografe pentru albumul „Guardian Angel” – ora 19:00, la Librăria Cărtureşti Verona
* Institutul Italian de Cultură şi Ambasada Italiei organizează Concertulul de Crăciun „Virtuozitatea Trompetei şi a Orgii în Splendoarea Barocă, Capodopere baroce şi de secol XX”, pentru duetul Mauro Maur, trompetă şi Françoise de Clossey, orgă – ora 19:30, la Catedrala catolică Sfântul Iosif, Str. G-ral Berthelot 19
* Trupa Direcţia 5 susţine concertul “Christmas Love Story” – ora 20:00, la Cinema Patria
* Alba Iulia: Concertul de Crăciun al Orchestrei de cameră a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba – ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor. Invitaţi de onoare vor fi corul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia şi soprana Daniela Vlădescu, de la Teatrul de Operetă din Bucureşti
* Arad: Gala Premiilor Academice 2014 – ora 11:00, la Universitatea de Vest Vasile Goldiş
* Baia Mare: Lansarea cărţilor „Vernisaj pe uliţa satului”, de Ioan Vasile Bota, apărută la Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2014 – ora 13:00 şi „La porţile ceriurilor”, de Avram Alexandru – ora 15:00, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, în sala de conferinţe
* Cluj – Napoca: Tradiţionala expoziţie de iarnă „Invernală” a Şcolii de Arte Cluj – ora 15:00, la Consiliul Judeţean Cluj. Expoziţia cuprinde lucrări tematice legate de Crăciun şi iarnă, lucrări realizate de către cursanţii secţiilor de decoraţiuni interioare, design vestimentar, pictură, artă fotografică şi grafică, sub coordonarea experţilor de la Şcoala de Arte din judeţ
Evenimentul va fi însoţit de un scurt moment artistic realizat de către Grupul „Ad Libitum Voices”
* Sibiu: Muzeul de Etnografie Săsească Emil Sigerus, departament al Muzeului ASTRA, lansează o broşură „Landleri printre Saşi”, dedicată unei minorităţi mai puţin cunoscute, comunitatea landlerilor din zona Sibiului, vorbitori de limbă germană – ora 12:00, în sala de conferinţe a Muzeului Emil Sigerus, Piaţa Mică nr. 21
* Târgovişte: La Clubul Studenţilor are loc un concert de colinde al şcolilor de teologie din Eparhia Târgoviştei – ora 17:00
* Veneţia: Conferința ”Luigi Ferdinando Marsigli şi Principatele Române în epoca lui Constantin Brâncoveanu”, susţinută de Prof. Andrea Gardi (Universitatea din Udine) – ora 17:30, în sala „Marian Papahagi” a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cuvios Daniil Sihastrul (Calendarul Creştin-Ortodox 2014)

– „Ziua Minorităţilor Naţionale din România”, sărbătorită pe baza unei hotărâri a Guvernului din decembrie 1998 (la 18.XII.1992 Adunarea Generală a ONU a adoptat o hotărâre în legătură cu drepturile minorităţilor etnice, religioase şi lingvistice)

– 1824, 18/29: S-a născut Vasile Maniu, publicist, scriitor, istoric (a cercetat orginea poporului român, încercând să definească conceptul de naţiune română) şi om politic liberal; membru titular al Societăţii Academice Române din 1876 (m. 1901) – 190 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 24 decembrie 1824

– 1846: A murit mitropolitul Veniamin Costache, cărturar, traducător şi poet; alături de Gheorghe Asachi, a avut o contribuţie însemnată în organizarea învăţământului de toate gradele din Moldova (n. 1768)

– 1880: Apare, în Monitorul Oficial, ordinul de înfiinţare a Şcolii Normale Superioare din Bucureşti (va începe să funcţioneze din ianuarie 1881), sub direcţia lui Ion Zalomit; a luat fiinţă ca anexă a Universităţii din Bucureşti, existenţa ei fiind considerată, în epocă, absolut necesară pentru pregătirea pedagogică a viitorilor profesori

– 1899: A murit Bonifaciu Florescu, critic literar, poet şi traducător, fiul natural al lui Nicolae Bălcescu (n. 1848) – 115 ani

– 1915, 18/31: S-a născut Vintilă Horia (numele la naştere: Caftangioglu), poet, prozator şi eseist; din primăvara lui 1945 emigrează în Italia (unde practică jurnalismul), iar în 1948, în Argentina (unde este lector de limba şi literatura română la Facultatea de Litere şi Filosofie din Buenos Aires); din 1953 se stabileşte în Spania (unde va lucra şi ca redactor la Radiodifuziunea Spaniolă); în februarie 1946 este condamnat în România (de Tribunalul Poporului) la muncă silnică pe viaţă (m. 1992, la Villalba, Spania)

– 1925: S-a născut compozitorul Vasile Veselovski (m. 1998)

– 1928: Are loc prima transmisiune a unei emisiuni umoristice la Radiodifuziunea Română (emisia inaugurală a Radioului românesc a avut loc la 1.XI.1928)

– 1929: S-a născut ziaristul Dionisie Şincan; deşi a lucrat şi în presa scrisă, a fost legat de Radiodifuziunea Română întreaga viaţă (de la angajarea aici, la 15.VIII.1951, până în ultima zi a vieţii); a fost membru în primul Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, după apariţia Legii organice a radioului public românesc (m. 2000) – 85 de ani

– 1933: S-a născut inginerul agrochimist Cristian Ioan D. Hera; contribuţii în domeniul ştiinţei solului, nutriţiei plantelor şi folosirii raţionale a îngrăşămintelor chimice; a introdus cercetarea cu izotopi stabili şi radioactivi în agricultura din România; membru titular al Academiei Române din 2004, vicepreşedinte al acestui for

– 1937: S-a născut istoricul literar Georgeta Antonescu

– 1989: A murit Franz Liebhard (pseudonimul literar al lui Robert Reiter), poet de limba maghiară, ulterior, scriitor de limba germană şi traducător, originar din Timişoara (n. 1899) – 25 de ani

– 1991: Semnarea, la Strasbourg, a actului de aderare a României la Convenţia Culturală Europeană. NOTĂ: Convenţia Culturală Europeană a fost încheiată, sub egida Consiliului Europei, la Paris, la 19.XII.1954

– 1991: S-a constituit Partidul Umanist din România (PUR), devenit Partidul Umanist din România Social-Liberal (din mai 2001), în prezent Partidul Conservator (din mai 2005); preşedinte – Daniel Constantin

– 1993: A murit actorul Gheorghe Cozorici (n. 1933)

– 1997: A murit Ion Vlasiu, sculptor, pictor şi scriitor (n. 1908)

– 2006: A murit Ion Rotaru, critic, istoric literar şi profesor (n. 1924)

– 2009: A murit Henry Kehiaian, chimist francez de origine română (stabilit în Franţa din 1970); din 1955 şi-a consacrat activitatea termodinamicii chimice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1929) – 5 ani

– 2010: A murit actriţa Rodica Tapalagă (n. 1939)

– 2013: A murit Titus Munteanu, realizator de televiziune (din 1966), fost director al TVR 1; a semnat numeroase emisiuni de divertisment şi muzicale, cea mai de succes fiind „Şcoala vedetelor” (o producţie creată în 1995, premiată în repetate rânduri) (n. 1941) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Curtea Europeană de Justiție se pronunță cu privire la compatibilitatea cu tratatele UE a proiectului de acord privind aderarea la UE a Convenției Europene a Drepturilor Omului

– Bruxelles: Comisarul european pentru politica europeană de vecinătate și negocieri în vederea extinderii, Johannes Hahn, se întâlneşte cu premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă

– Moscova: Președintele rus, Vladimir Putin, susţine conferința de presă anuală – la Kremlin

– Varşovia/Lubin: Ultima zi a vizitei în Polonia a preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko

– Praga: Vizita şefului diplomaţiei israeliene Avigdor Lieberman

– Paris: Ministrul francez al afacerilor externe, Laurent Fabius, prezintă „COP21 J-365 – o foaie de parcurs pentru o agendă a unei clime pozitive”, care detaliază priorităţile diplomaţiei franceze pentru conferinţa asupra climei de la Paris din 2015

– Washington: Conferinţă de presă organizată de NASA pe tema lansării, programate vineri, a misiunii Space X5 către Staţia Spaţială Internaţională

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Migrantului”; marcată, anual, pe baza Rezoluţiei 55/93 din 4.XII.2000, a Adunării Generale a Naţiunilor Unite (la 18.XII.1990, prin Rezoluţia 45/158, fusese adoptată Convenţia internaţională pentru protecţia drepturilor tuturor muncitorilor migranţi şi a membrilor familiilor acestora)

– “Ziua Internaţională a Limbii Arabe”; iniţiativa de a dedica o zi a anului fiecăreia dintre cele şase limbi oficiale ale ONU – chineză, engleză, franceză, spaniolă şi rusă – aparţine Departamentului pentru informaţii publice al Secretariatului ONU, care a pus-o în practică începând cu anul 2010. Data de 18 decembrie a fost aleasă pentru limba arabă deoarece este ziua când, în 1973, Adunarea Generală a ONU a adoptat araba ca limba sa oficială

– Sărbătoarea Naţională a Republicii Niger; aniversarea proclamării republicii – 1958

– 1737: A murit Antonio Stradivari, celebru constructor italian de viori (n. ~1644)

– 1803: A murit Johann Gottfried Herder, scriitor şi filosof german (n. 1744)

– 1829: A murit naturalistul francez Jean-Baptiste Lamarck; a elaborat prima teorie evoluţionistă, care oferea şi o explicaţie ştiinţifică a evoluţiei („Filosofia zoologică”, 1809) (n. 1744) – 185 de ani. NOTĂ: Dicţionarul de istorie universală (1968) dă ca dată a naşterii 1.IV.1744

– 1860: S-a născut Edward MacDowell, compozitor, pianist şi pedagog american (m. 1908)

– 1865: În Statele Unite ale Americii a fost abolită sclavia, odată cu intrarea în vigoare a celui de-al 13-lea amendament al Constituţiei

– 1865: A murit compozitorul şi dirijorul brazilian Francisco Manuel da Silva, autorul imnului naţional (compus în 1822, ca piesă pentru fanfară, i se vor adăuga versurile abia peste o sută de ani, în 1922); fondator al Conservatorului din Rio de Janeiro – 1847 (n. 1795)

– 1879: S-a născut Paul Klee, pictor, gravor şi scriitor elveţian; membru al grupărilor avangardiste (m. 1940) – 135 de ani

– 1892: Premiera baletului în două acte şi cincisprezece tablouri “Spărgătorul de nuci”,  de Piotr Ilici Ceaikovski are loc la „Mariinsky Theatre” din St. Petersburg; P. I. Ceaikovski a început lucrul la „Spărgătorul de nuci” în ianuarie 1892 şi deja în luna martie a aceluiaşi an l-a terminat

– 1913: S-a născut Willy Brandt (numele real: Herbert Ernst Karl Frahm), om politic social-democrat german; preşedinte al Partidului Social-Democrat (1964-1987), apoi preşedinte de onoare; cancelar federal al RFG (1969-1974); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1971, drept recompensă pentru politica sa de apropiere de Europa de Est şi de Germania de Est (m. 1992)

– 1919: A murit Sir John William Alcock, aviator englez, care, împreună cu Arthur Brown, a efectuat, în 1919, primul zbor transatlantic fără oprire (n. 1892) – 95 de ani

– 1920: S-a născut soprana germană Rita Streich (m. 1987)

– 1943: S-a născut Keith Richards, muzician englez, chitaristul şi unul dintre membrii fondatori ai celebre trupe “The Rolling Stones”

– 1943: S-a născut saxofonistul american Bobby Keys, membru al formaţiei Rolling Stones (m. 2014)

– 1946: S-a născut regizorul american Steven Spielberg; de trei ori câştigător al premiului Oscar şi producătorul de film cu cel mai bun succes financiar al tuturor timpurilor; filmele sale au avut încasări de aproape 8 miliarde de dolari la nivel mondial

– 1950: S-a născut Gillian Armstrong, prima femeie regizor de film din Australia

– 1963: S-a născut actorul şi producătorul american de film Brad Pitt

– 1980: S-a născut cântăreaţa pop şi compozitoarea americană Christina Aguilera

– 1990: A murit violoncelistul şi compozitorul francez Paul Tortelier (n. 1914)

– 1995: A murit inginerul german Konrad Zuse, inventatorul primului calculator din lume; în 1938 el a realizat un prim computer mecanic – Z1; câţiva ani mai târziu, în 1941, a construit primul computer electronic programabil din lume – Z3 (n. 1910)

– 2001: A murit şansonetistul şi compozitorul francez Gilbert Bécaud (n. 1927)

– 2011: A murit Václav Havel, om politic şi scriitor ceh; simbol al disidenţei anticomuniste şi al renaşterii democraţiei în Europa de Est; unul dintre întemeietorii mişcării contestatare „Carta 77”; arestat şi închis de mai multe ori în perioada 1977-1989 pentru atitudinea sa anticomunistă; ultimul preşedinte al Cehoslovaciei (1989-1992) şi primul preşedinte al Republicii Cehe (1993-2003) (n. 1936)

* * * * *