Programe ale Comisiei Europene pentru România

Comisia Europeană a aprobat două noi programe pentru România, în valoare de peste un 1,5 miliarde de euro, finanţare ce va acoperi perioada 2014-2020. Banii sunt alocaţi în cadrul Programului Operaţional pentru Competitivitate şi a Programului Operaţional Asistenţă Tehnică. Prioritare vor fi investiţiile în cercetare şi dezvoltare. De la Bruxelles, Cerasela Rădulescu are detalii despre cele două programe.

Programul Operaţional Asistenţă Tehnică va sprijini atât administraţia implicată în managementul fondurilor europene, cât şi pe beneficiarii acestora prin întărirea capacităţii de a pregăti şi de a implementa proiecte. Programul Operaţional pentru Competitivitate are o primă prioritate investiţiile în cercetare şi dezvoltare, gândite să răspundă nevoilor mediului de afaceri şi să întărească legătura dintre acestea şi institutele de cercetare. În acelaşi timp, vor fi susţinute folosirea tehnologiilor informatice şi de comunicare în educaţie, cultură şi sănătate. Programul va sprijinii dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii în bandă largă în întreaga ţară, creând legături esenţiale între mediul rural şi cel urban, capitol la care România încă are lacune de dezvoltare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 decembrie