Calendarul evenimentelor, 31 decembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Administraţie

* Primăria Capitalei organizează petrecerea de Revelion, pentru a 7–a oară consecutiv în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, începând cu ora 21:00. Evenimentul intitulat „HaHaHappy New Year Bucureşti 2015” va fi un spectacol inspirat din simbolistica anului 2015, supranumit şi “Anul luminii”

– Cultură

* Începând cu ora 20:00, iubitorii de muzică clasică sunt invitaţi în Sala Mare a Operei Naţionale din Bucureşti pentru a lua parte la Concertul de Anul Nou. După încheierea Concertului, seara va continua în elegantele foaiere şi saloane ale Operei Naţionale Bucureşti cu petrecerea de Revelion

* Concertul de Gală de la Berlin, interpretat de Filarmonica Berlin, unde invitat special este pianistul Menahem Pressler, va fi transmis în direct, astăzi, de la ora 18:30, la The Light Cinema din Capitală, melomanii putând asculta lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart şi Antonín Dvořák

* Braşov: Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Braşov organizează ultimul eveniment muzical găzduit de Biserica Neagră în anul 2014: concertul „La cumpăna dintre ani” – ora 12:00. Programul, cu muzică instrumentală şi vocală, cuprinde lucrări de Ch.W. Gluck, J.S. Bach, G.F. Handel, L. Vierne, E. Gigout. Solişti vor fi Cristina Radu (soprană), Emin Curtgeafar (oboi), tineri corişti din licee braşovene şi organiştii Paul Cristian, Eckart şi Steffen Schlandt

* Sibiu: Pentru al 6-lea an consecutiv, „Concertul de Anul Nou”, programat în zilele de 31 decembrie 2014 şi 1 ianuarie 2015, propune un program inedit de Revelion cu tema „VALSsărind prin timp”, care reinventează vechiul dans de societate. Alături de Sibiu Youth Orchestra, condusă de dirijorul Gabriel Bebeşelea, pe scena sălii Thalia vor evolua, în cadrul ediţiei din acest an, dansatorii Alina Petre & Paolo Campigotto, campionii României la secţiunea Standard, finalişti şi câştigători ai mai multor competiţii internaţionale de dans

Aniversări – Comemorări

– Sf. Mucenic Hermes (Calendarul Creştin-Ortodox 2014)

– 1659: János Apáczai Csere, cărturar umanist ardelean, cu preocupări în domenii ca filosofie, matematică şi fizică; unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai filosofiei carteziene în Ardeal, adept al raționalismului cartezian și al sistemului lui Nicolaus Copernic (n. 1625) – 355 de ani

– 1842: S-a născut scriitorul Iacob C. Negruzzi, membru-fondator şi secretar al „Junimii”; redactorul „Convorbirilor literare”; membru titular al Academiei Române din 1881, vicepreşedinte şi preşedinte al acestui for în mai multe rânduri; fiul scriitorului paşoptist Costache Negruzzi (m. 1932)

– 1852: Inaugurarea solemnă a Teatrului cel Mare din Bucureşti (din 1875, Teatrul Naţional); prin proporţiile şi amenajările interioare era, la acea dată, al treilea din Europa; s-a jucat vodevilul franţuzesc „Zoe sau Amor românesc”, pe muzica lui Ioan Andrei Wachmann; în rolurile principale – Costache Caragiali şi Nini Valéry; deschiderea teatrului nu s-a făcut cu o piesă românească, deoarece Rusia (puterea protectoare) şi Turcia (puterea suzerană) nu au permis acest lucru; primul director-concesionar al teatrului, Costache Caragiali

– 1894: S-a născut Alexandru Marcu, istoric literar şi traducător (numeroase traduceri din literatura italiană: Dante, Boccaccio, Goldoni, D’Annunzio, Papini, Pirandello etc.); italienist de mare prestigiu, în lucrările sale a tratat cu precădere raporturile româno-italiene în politică şi cultură; a întocmit primul „Dicţionar româno-italian”; membru corespondent al Academiei Române din 1940 (m. 1955) – 120 de ani

– 1903: S-a născut poetul avangardist Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus); stabilit (în 1933) la Paris publică numeroase volume de poezie în limba franceză; în anii ocupaţiei naziste participă la mişcarea franceză de Rezistenţă, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris (m. 1946, s-a sinucis)

– 1915: S-a născut Nell Cobar, caricaturist şi regizor de film de animaţie (m. 1993)

– 1919: S-a născut Jean Grosu, traducător din literaturile cehă (a fost primul care a tradus în limba română „Peripeţiile bravului soldat Svejk” de Hašek, în 1955), slovacă şi elveţiană, printre traduceri fiind şi numeroase piese de teatru; a realizat, totodată, multe dramatizări şi adaptări radiofonice după opere din aceste literaturi (m. 2007) – 95 de ani

– 1925: Consiliul de Coroană aprobă renunţarea principelui Carol la toate drepturile şi prerogativele ce-i reveneau în calitate de moştenitor al Coroanei României, precum şi succesiunea tronului în favoarea fiului său, Mihai. NOTĂ: La 12.XII.1925, din motive personale, speculate de conducerea Partidului Naţional Liberal, pentru care nu prezenta suficiente garanţii, prinţul Carol a renunţat, pentru a treia oară, la calitatea de principe moştenitor la tron, hotărându-se să rămână în străinătate sub numele de Carol Caraiman

– 1946: Este livrat statului primul tractor fabricat în întregime la „Uzinele Tractorul” din Braşov (fabrica de tractoare a început să producă în fostele „Uzine IAR” de avioane, înfiinţate în 1925 şi desfiinţate de Guvernul dr. Petru Groza)

– 1963: A murit cântăreţul Rudolf Steiner; a contribuit, în 1919, la înfiinţarea Societăţii lirice „Opera” şi la transformarea ei în „Opera Română”, printre ai cărei membri fondatori se numără (n. 1887)

– 1968: A murit Sabin V. Drăgoi, compozitor şi folclorist; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1894)

– 1985: A murit compozitorul Nicolae Kirculescu (n. 1903)

– 1988: A murit Arnold Hauser, scriitor german originar din România (n. 1929)

– 1989: În discursul de Anul Nou, preşedintele Consiliului FSN, Ion Iliescu, anunţă abolirea pedepsei cu moartea în România – 25 de ani

– 1989: Apare Decretul-lege al CFSN privind înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice şi a organizaţiilor obşteşti în România – 25 de ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

– Cetatea Vatican: Papa Francisc citeşte o rugăciune de mulțumire pentru anul care a trecut

– Abidjan: Discurs al președintelui Coastei de Fildeș, Alassane Ouatarra, cu prilejul sfârşitului de an

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Irakului”; Sărbătoare naţională – 31 decembrie 2011 este data oficială care marchează sfârşitul prezenţei americane în Irak (începută în martie 2003). În războiul din Irak, lansat de Statele Unite şi care a dus la răsturnarea regimului lui Saddam Hussein, şi-au pierdut viaţa aproape 4.500 de soldaţi americani şi aproximativ 100.000 – 120.000 de civili. Pentru a întreprinde operaţiunea din Irak, Pentagonul a cheltuit 770 de miliarde de dolari

– 1384: A murit John Wycliffe (sau Wycliff), teolog, filosof şi reformator englez, iniţiator al primei traduceri complete a Bibliei în limba engleză (n. 1330) – 630 de ani

– 1922: S-a născut pianista poloneză Halina Czerny-Stefanska (m. 2001)

– 1936: A murit scriitorul şi filosoful spaniol Miguel de Unamuno (n. 1864)

– 1937: S-a născut Sir Anthony Hopkins, actor britanic de film

– 1938: Celebrul test cu fiolă, efectuat pentru depistarea şoferilor aflaţi în stare de ebrietate, a fost introdus, pentru prima dată, în Indianapolis (SUA)

– 1940: A murit Jacques-Arsène d’Arsonval, medic, fizician şi inventator francez; cunoscut mai ales pentru inventarea galvanometrului balistic (n. 1851)

– 1941: S-a născut actriţa britanică de film Sarah Miles

– 1943: S-a născut actorul britanic de film de origine indiană Ben Kingsley (nume real: Krishna Bhanji)

– 1948: S-a născut Donna Summer (pe numele său adevărat LaDonna Adrian Gaines), cântăreaţă şi textieră americană, supranumită „regina muzicii Disco” (m. 2012)

– 1950: A murit Charles Koechlin, compozitor şi profesor francez (n. 1867)

– 1959: S-a născut Val Kilmer, actor american – 55 de ani

– 1980: A murit actorul şi regizorul american Raoul Walsh (n. 1887)

– 1992: Republica Federativă Cehă şi Slovacă îşi încetează existenţa, potrivit Legii constituţionale privind dispariţia RFCS; succesoare ale fostei Cehoslovacii, ca state independente, au devenit Republica Cehă şi Republica Slovacă

– 1999: Canalul Panama (ce traversează istmul Panama, din America Centrală, şi leagă oceanele Atlantic şi Pacific) a trecut sub deplina suveranitate a Republicii Panama, pe baza Tratatului semnat la 7.IX.1977, la Washington, de către preşedintele SUA, Jimmy Carter, şi premierul panamez, Omar Torrijos; în baza acestuia, jurisdicţia generală asupra zonei Canalului (în domeniile administrativ, civil şi penal) a fost transferată de SUA autorităţilor panameze – 15 ani. NOTĂ: Canalul Panama a fost construit între anii 1881 şi 1914; la 18.XI.1903, guvernul panamez a concesionat pe timp „nelimitat” SUA construirea, exploatarea şi controlul asupra zonei canalului interoceanic, fapt ce i-a nemulţumit pe panamezi şi a determinat derularea, de-a lungul anilor, a numeroase negocieri, finalizate cu Tratatul Torrijos-Carter

– 2000: A murit José Greco, dansator şi coregraf spaniol de origine italiană, nume de referinţă în aria dansului flamenco (n. 1918)