Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis de Anul Nou

Preşedintele Klaus Iohannis le doreşte românilor un An Nou în care să construiască temeinic şi în care speranţa să devină realitate. În mesajul său de Anul Nou, şeful statului vrea ca, de acum înainte, să nu fie nevoie de zile speciale pentru încredere şi speranţă. Ascultaţi în continuare mesajul integral al preşedintelui Klaus Iohannis:
Klaus Iohannis: „Dragi români din ţară şi din străinătate, încheiem un an care ne-a adus provocări şi schimbări. Începem un an nou, în care va trebui să construim temeinic, pentru ca speranţa să devină realitate. Şi o vom face împreună. De sărbători suntem mai buni unii cu alţii. Avem mai mult timp pentru cei care trec prin greutăţi. Avem şi mai multă încredere şi speranţă în viitor. Lăsăm la o parte ce ne desparte şi păstrăm ceea ce ne uneşte. Gândul meu se îndreaptă azi către voi toţi, concetăţenii mei de pretutindeni. Către cei mai tineri, care îşi doresc un viitor mai bun în ţara noastră. Către cei care, prin munca şi iniţiativa lor, duc România înainte. Către părinţii şi bunicii noştri, care ne-au croit un drum în viaţă. Gândul meu se îndreaptă azi către cei care slujesc sub Drapelul României şi al aliaţilor noştri şi ne fac cinste. Şi către cei pentru care România înseamnă „acasă”, oriunde s-ar afla. Aş vrea ca de acum înainte să nu fie nevoie de zile speciale pentru încredere şi speranţă. Aş vrea ca 2015 să fie începutul acelei Românii a normalităţii, pe care cu toţii ne-o dorim. Sărbători fericite şi „La mulţi ani”!

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (31 decembrie)