Ungaria şi-a asumat responsabilitatea pentru a îi învăţa limba română pe secui

Potrivit editorialului ediţiei de miercuri a ziarului clujean de limbă maghiară Krónika, Ungaria şi-a asumat responsabilitatea pentru a îi învăţa limba română pe secui. Astfel a înţeles autorul articolului programul lansat luni, la Odorheiu Secuiesc, în cadrul căruia datorită sprijinului oferit de Institutul de Cercetare pentru Strategia Naţională din Ungaria vor putea urma cursuri de pregătire pentru examenul de bacalaureat 850 de tineri din ţinutul secuiesc, mai cu seamă la limba şi literatura română, disciplină care creează cele mai mari probleme. Potrivit sursei, Ungaria a fost nevoită să-şi asume o sarcină care este de fapt responsabilitatea şi obligaţia statului român, deoarece România nu se comportă cu responsabilitate faţă de proprii cetăţeni.

Ziarul Krónika a mai amintit că în pofida solicitărilor insistente ale organizaţiile profesionale şi politice ale maghiare din Transilvania şi a faptului că fostul preşedinte Traian Băsescu a fost de acord, limba română este predată în continuare ca limbă maternă pentru elevii maghiar, pe baza unei programe şcolare şi manuale care fac imposibilă însuşirea eficientă şi relativ uşoară a limbii române. În şcolile din România numai în clasele pegătitoare, precum şi în clasele elementare I şi II româna este predată limba după programe diferite faţă de şcolile româneşti. Un procent semnificativ al copiilor maghiari din ţinutul secuiesc i-au contact cu limba română numai în şcoală şi din cauza aceasta nu sunt capabili să intre în competiţie, la examenul de bacalaureat, cu copiii ai căror limbă maternă este româna. Din acest motiv, de mai mulţi ani, rezultatele la examenul de bacalaureat sunt cele mai slabe în judeţele din ţinutul secuiesc. Majoritatea tinerilor nu trec examenul de limba şi literatura română.

În timp ce tinerii maghiari sunt împiedicaţi tocmai de statul român, societatea majoritară se revoltă sistematic, dacă maghiarii nu vorbesc bine limba română, subliniază autorul articolului, care mai menţionează că prin ajutorul oferit de statul ungar pentru învăţarea limbii române este stimulată de fapt integrarea în societatea românească a tinerilor maghiari din Transilvania, dezminţind din nou temerile privind alipirea Transilvaniei de Ungaria. Ar fi bine dacă această iniţiativă neobişnuită şi cu intenţii bune ar atrage atenţia autorităţilor de la Bucureşti, conchide ziarul Krónika.

MTI – 7 ianuarie