Biserica de gheaţă de la Bâlea Lac va fi sfinţită joi de un sobor de preoţi

Biserica de gheaţă de la Bâlea Lac, ridicată în fiecare iarnă lângă Hotelul de Gheaţă, la 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, va fi sfinţită astăzi la ora 12:30, de un sobor de preoţi de la mai multe culte religioase. Biserica de gheaţă, singura de acest fel din România, este una ecumenică, deschisă tuturor credincioşilor. Slujba, care va începe la ora 12:30, va fi oficiată de preoţi ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Bisericii Evanghelice, Greco-Catolice şi Romano-Catolice, potrivit anunţului făcut de reprezentanţii Hotelului de Gheaţă. Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac este construită după arhitectura bisericii evanghelice săseşti din satul Malâncrav, judeţul Sibiu.

Lăcaşul de cult din gheaţă are o înălţime de aproximativ 6 metri, o lungime de 14 metri şi 7 metri lăţime, iar interiorul este decorat cu sculpturi religioase în zăpadă şi gheaţă. În ultimii nouă ani, de când a început construirea lacaşului, iarnă de iarna, în Biserica de gheaţă de la Bâlea Lac au avut loc mai multe botezuri, cununii religioase, concerte de muzică religioasă şi clasică, rugăciuni colective şi alte evenimente, care vor fi organizate şi în acest sezon.

Biserica de gheaţă face parte din Proiectul de Marketing Turistic “Hotel of Ice Bâlea Lac”, alături de Hotelul de Gheaţă, complexul de igluuri şi Winter Park-ul de la Bâlea Lac. Pentru ridicarea Bisericii de gheaţă, meşterii folosesc aceeaşi tehnică de construire ca şi în cazul Hotelului de Gheaţă, fiind utilizate blocuri de gheaţă de 50-60 de kilograme fiecare, tăiate din lacul glaciar Bâlea, din imediata vecinătate, zidite cu zăpadă şi apă. Joi la Bâlea Lac stratul de zăpadă măsoară 168 de centimetri.