„Contabilul de la Auschwitz” va compărea în faţa unei instanţe din Germania

Un fost gardian de la un lagăr al morţii din timpul celui de-al doilea război mondial, implicat în asasinarea a cel puţin 300.000 de persoane, va compărea în faţa unei instanţe din Germania. Oskar Groening, cunoscut sub porecla de „contabilul de la Auschwitz”, a fost responsabil, printre altele, de numărarea banconotelor confiscate de la deţinuţi. În vârstă de 93 de ani, el va fi interogat, de asemenea, în legătură cu rolul pe care l-a avut în trimiterea a peste 425.000 de persoane în lagărul de concentrare Auschwitz, Polonia, în perioada mai-iulie 1944. Aproximativ 1,1 milioane de persoane, în majoritate evrei, au fost ucise în acest lagăr al morţii. Procesul va avea loc în oraşul nordic german Luenburg. 55 de supravieţuitori şi rude ale victimelor vor fi prezenţi la acest proces.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 3 februarie)