OSCE a recunoscut respectarea păcii în Ucraina, cu excepţia oraşului Debalţeve

Potrivit informaţiilor misiunii OSCE, regimul de încetare a focului în estul Ucrainei se respectă, cu excepţia oraşului Debalţeve, a declarat, marţi, reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă OSCE, Andrei Kelin. „Potrivit datelor organizaţiei, armistiţiul continuă să fie destul de rezistent, excepţie făcând câteva episoade, în special în Debalţeve” – a declarat Kelin, la postul de televiziune „Rossia-24”. Reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă OSCE a subliniat că misiunea de monitorizare ar putea să se deplaseze în următoarea perioadă la Debalţeve, însă, deocamdată, nimeni nu poate să-şi asume răspunderea pentru securitatea observatorilor. „Alexander Hug (adjunctul şefului misiunii speciale de monitorizare a OSCE în Ucraina), împreună cu un grup de observatori se află în apropierea oraşului şi discută despre posibilitatea deplasării în acest oraş în viitorul apropiat, însă acum este periculos” – a declarat Kelin.

www.interfax.ru – 17 februarie