Proiect Radio România Muzical – „Ascultă cinci minute de muzică clasică”

Între 1 şi 31 martie, România ascultă cinci minute de muzică clasică în spaţii neconvenţionale – hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee, graţie unui proiect Radio România Muzical. Din septembrie 2014, „Ascultă cinci minute de muzică clasică” a devenit şi program naţional în şcolile româneşti, prin semnarea unui protocol între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Radio România.
Scopul proiectului este acela de a aduce muzica clasică cât mai aproape de publicul larg. Campania a ajuns la a zecea ediţie, fiind primită cu succes şi mult interes de public la ediţiile precedente, desfăşurate de două ori pe an începând din 2010. Principiul campaniei este simplu: difuzarea a cinci minute de muzică clasică, zilnic, în cât mai multe spaţii neconvenţionale, altele decât sălile de concert, acolo unde afluxul de public/vizitatori este semnificativ. De asemenea, piesa zilei din campania „Ascultă cinci minute de muzică clasică” poate fi ascultată şi la Radio România Muzical. În şcoli, materialele audio puse la dispoziţie de Radio România Muzical sunt ascultate de elevi la orele de muzică/arte, proiectul facilitând apropierea copiilor de muzica clasică. Partenerii proiectului pentru ediţia martie 2015 sunt: Ministerul Educaţiei Naţionale, Carrefour România, Cora România, Mega Image, Băneasa Shopping City, Iulius Mall Iaşi, Iulius Mall Timişoara, Iulius Mall Cluj-Napoca, Iulius Mall Suceava, Palas Mall Iaşi, Librăriile Humanitas, Muzeul Naţional Peleş, Castelul Bran, PWC România, Lafarge România. Mai multe informaţii despre campanie, fişierele audio ale pieselor incluse în proiect şi concursuri destinate elevilor pot fi accesate la www.romania-muzical.ro/5minute.

(26 februarie)