În fiecare an, la data de 17 martie, este prăznuit Sfântul Patrick, cel mai cunoscut şi venerat sfânt al Irlandei, sărbătoare naţională a ţării. În Irlanda dar şi în alte ţări în care există comunităţi puternice de irlandezi, au loc procesiuni în cinstea Sfântului, care în timp au luat forma festivalurilor, paradelor şi petrecerilor, iar timp de patru zile toţi irlandezii din ţară sunt liberi. În cele ce urmează ne propunem să prezentăm semnificaţia şi simbolistica acestei zile, pe fondul minunilor săvârşite de sfântul ocrotitor al insulei.
Sfântul Patrick s-a născut în secolul al IV-lea, în jurul anului 381, după unele surse în satul Bannaventa Berniae (astăzi Banwell, în vestul Marii Britanii), iar conform altora, într-un sat din Scoţia, într-o familie cu puternice rădăcini religioase, tatăl său, Calpornius, fiind funcţionar al Imperiului roman şi diacon, iar bunicul său, Potitus, slujind ca preot.
La împlinirea vârstei de 16 ani, Patrick a fost răpit de piraţi, care după ce i-au ucis pe membrii familiei sale, l-au vândut ca sclav în Irlanda, unde trebuia să păzească oile lui Micho pe muntele Slemish.
În condiţiile unei astfel de vieţi dominate de greutăţi, Patrick se dedică credinţei în Hristos. În perioada în care s-a aflat în sclavie, Patrick a învăţat limba irlandeză, lucru care avea să îi fie de folos mai târziu în misiunea pe care o va primi.
După perioada de şase ani de robie, Patrick se perindă pe la mai multe mănăstiri din Galia, ajungând în cele din urmă la Auxerre, unde a devenind ucenic al episcopului Gherman.
Viaţa sa avea să fie schimbată total de o viziune care, cu ajutorul episcopului, l-a ajutat să înţeleagă că era cel chemat să-i întoarcă pe irlandezi cu sufletul la Hristos, până la acel moment aceştia fiind adepţi ai politeismului.
Astfel, Patrick este hirotonit diacon, iar mai apoi preot şi episcop, în jurul anilor 422-432. Conform unor surse chiar Papa Celestin i-ar fi dat binecuvântarea pentru a-şi duce la îndeplinire misiunea.
Patrick ajunge astfel în ţara sa natală, în ţinutul Saul, alături de 24 de ucenici, dar iniţial este privit cu suspiciune, având în vedere că era considerat o persoană fără o educaţie temeinică şi fără aptitudini intelectuale dovedite.
El nu era la acel moment singurul misionar care propovăduia cuvântul Evangheliei, însă avea să exercite cea mai mare influenţă asupra poporului irlandez, motiv pentru care a rămas cunoscut drept „Iluminătorul Irlandei”.
Aici înfiinţează o mănăstire şi la scurtă vreme realizează prima minune: un comandant al irlandezilor, Dichu, a intenţionat să îl ucidă pe Patrick, însă a rămas înţepenit, alinarea sa venind doar în momentul în care şi-a mărturisit credinţa pentru Hristos.
Pentru a propovădui taina Sfintei Treimi, el a utilizat simbolul trifoiului pentru a arăta că Dumnezeu este Unul în Fiinţă, dar întreit.
După ce însuşi fratele regelui Leoghaire, Conall, iar mai apoi chiar fiicele regelui, Ethne şi Fedelm au fost convertiţi la creştinism, cu toată opoziţia druizilor, Patrick a primit permisiunea să predice şi să boteze pe întreg teritoriul ţării, a hirotonit preoţi şi a construit nu mai puţin de 365 de biserici şi mănăstiri pentru comunităţile înfiinţate pe întreg teritoriul Irlandei.
În jurul anului 444 Patrick a ridicat şi biserica episcopală din Armagh, centrul administrativ al regalităţii la acea vreme, care astăzi este sediul arhiepiscopului catolic dar şi al celui anglican – primat al Irlandei.
După o viaţă aspră de înfrânare şi sfinţenie pe care a trăit-o, petrecând mereu în post şi rugăciune şi devenind astfel un exemplu pentru irlandezi, după ce, conform istorisilor vremii, Patrick a binecuvântat insula, izgonind pentru totdeauna şerpii de pe ea, după ce s-a rugat pentru a nu se stinge flacăra credinţei pe insulă, s-a spovedit şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, şi şi-a predat sufletul în mâinile lui Hristos, pe care-L slujise cu atâta devotament, la 17 martie, în anul 480, fiind înmormântat la Saul.
Tradiţia venerării Sfântului Patrick avea să se răspândească la scurtă vreme după plecarea sa în mai multe ţări din Europa, iar ucenicii Sfântului au continuat activitatea sa, convertindu-i pe toţi irlandezii la credinţa întru Hristos.
* * * * *
Astfel ziua de 17 martie a devenit un moment de mare însemnătate pentru irlandezi, poate cea mai importantă zi a lor de peste an. Deşi la origini aceasta a fost doar o sărbătoare catolică, în zilele noastre există tradiţii care se extind asupra întregii culturi irlandeze, fiind sărbătorită cu mare fast şi în Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii.
Dacă iniţial, culoarea asociată Sfântului Patrick era albastrul, ulterior a început să se foloseacă mai mult verdele, culoarea devenită simbol a Irlandei, iar obiceiul de a purta funde verzi şi trifoi pentru sărbătoare datează încă din secolul al XVII-lea.
În secolul al IX-lea Sfântul Patrick era marcat, neoficial, pentru prima dată, ca sărbătoare naţională, însă în calendarul catolic a fost înscrisă oficial abia în secolul al XVII-lea.
Primul cortegiu de sărbătorire a Sfântului Patrick, a avut loc nu în Irlanda, ci la Boston, în anul 1737, apoi a avut loc cel mai mare alai de sărbătoare, tot pe tărâm american, la New York, iniţiat în anul 1756 la localul Thistle Tavern.
În această zi, conform tradiţiei începute cu circa 150 de ani în urmă de către Victoria, stră-străbunica Reginei Elisabeta a II-a, regina oferă în fiecare an simbolicul buchet de trifoi (shamrock) regimentului ei irlandez – The Irish Guards, pentru a simboliza Sfânta Treime creştină propovaduită de Sfântul Patrick.
Parada de Saint Patrick’s Day este o tradiţie atât în Irlanda, cât şi în străinătate, căci după marea foamete din secolul al XIX-lea, cauzată de lipsa cartofilor, un val de migranţi a părăsit Irlanda, iar parada de Saint Patrick’s Day a devenit modalitatea acestora de a-şi manifesta identitatea.
În anul 1903, Ziua Sfântului Patrick a devenit oficial sărbătoare naţională a Irlandei, apoi în anii ’90 au început manifestările de amploare denumite generic Festivalul Sfântului Patrick.
Cu toate că sărbătoarea pică de regulă în postul Paştelui, Biserica Catolică irlandeză permite consumul de carne în această zi, astfel că, după slujba de dimineață de la biserică, urmează marele ospăț în onoarea patronului spiritual al ţării.
Festivalul include manifestări de amploare, toate având ca punct de pornire culoarea verde: haine verzi, simbolul trifoiului etalat sub diferite forme, chiar şi bere irlanedză – ediţie specială, verde, iar la Chicago, oraş american cu o importantă populaţie de origine irlandeză – colorarea, cu ajutorul unei vopsele vegetale, în verde a principalului râu al oraşului.
Obiceiurile culinare din această zi, presupun, pe lângă consumul de bere, plăcinta tradiţională cu stafide, iar sărbătoarea este însoţită de mesaje adresate celor apropiaţi, felicitări, rugăciuni şi urări tradiţionale irlandeze.
