Licitaţie pentru sistemul de gazoducte între Giurgiu şi Ruse

Companiile Transgaz şi Bulgartransgaz vor organiza o nouă licitaţie comună pentru atribuirea unui contract de 4,7 milioane de euro, pentru construcţia gazoductului pe sub Dunăre, între localităţile Giurgiu şi Ruse, care va lega sistemele de transport de gaze din România şi Bulgaria. Lucrările la conducta de gaze au început în anul 2012. Gazoductul ar fi trebuit să fie gata un an mai târziu, însă lucrările au fost întârziate de o serie de probleme tehnice.

Interconexiunea transfrontalieră Ruse-Giurgiu a sistemelor de gazoducte bulgar şi român va fi construită de o altă companie, după ce probleme de ordin tehnic au împiedicat realizarea proiectului de către un consorţiu, în frunte cu Compania „Cala”. După cum informează  ziarul sofiot „Sega”, primul contract a fost anulat.  Nerespectarea graficului iniţial a stat la bazăaconcedierii directorului Companiei „Bulgargaz” Kiril Temelkov. În noiembrie 2014, el a explicat, că un tub rupt împiedică realizarea conexiunii. Acum, operatorul român, „Transgaz”, a împuternicit Compania „Bulgargaz” de a iniţia o procedură comună cu investiţie evaluată la 4,7 milioane de euro fără TVA. Noul contract va trebui semnat până la data de 15 iunie. Interconexiunea trebuie să devină operaţională până la finele anului. Primul-ministru Boiko Borisov a declarat, că  Bulgaria aşteaptă sprijin financiar din partea Bruxelles-ului şi pentru realizarea interconexiunii cu Grecia.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 martie