Ministerul Educaţiei a lansat licitaţia pentru achiziţia de manuale şcolare noi pentru clasa a III-a

Ministerul Educaţiei a lansat astăzi licitaţia pentru achiziţia de manuale şcolare noi, tipărite şi digitale, pentru toate disciplinele de clasa a treia. Licitaţia este organizată şi pentru manualele de clasa întâi şi a doua, la materiile la care nu fusese desemnat vreun câştigător anul trecut. Contractul are o valoare estimată de peste 36,5 milioane de lei fără TVA. Pot fi desemnaţi câştigători maximum trei agenţi economici, iar acordul-cadru are o durată de patru ani, potrivit documentaţiei de atribuire publicată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Pentru a participa la licitaţie, o firmă trebuie să aibă o cifră medie de afaceri pe ultimii trei ani de minimum un milion de lei.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 aprilie