Peste o mie de șoferi, sancționați în Timiș

Aproape 1.400 de şoferi au fost sancţionați, în județul Timiș, săptămâna trecută. Cele mai multe amenzi au fost date șoferilor care au depășit viteza regulamentară. Aproape 700 de conducători auto au fost sancționați, iar 146 dintre ei au rămas fără permisele de conducere pentru că nu au respetat limitele legale de viteză. Au fost reţinute şi permisele şoferilor care nu au acordat prioritate de trecere autoturismelor, nu au depășit regulamentar sau au trecut pe culoarea roşie a semaforului. Nici pietonii nu au scăpat de amenzi.  182 de timișoreni care au trecut prin locuri nepermise au fost amendați de polițiști. Săptămâna aceasta, polițiștii au început o nouă acțiune atât în județul Timiș, cât și în oraș.

(RADIO TIMIŞOARA – 27 aprilie)