Tainele spaţiului: Misterioasa materie întunecată

O echipă de oameni de știință a anunțat descoperirea unor dovezi clare care indică faptul că materia întunecată – misterioasa formă de materie despre care se crede că reprezintă majoritatea covârșitoare a masei Universului – ar fi mai dinamică decât se credea. Teoretizată de fizicieni încă din anii ’30 ai secolului trecut, materia întunecată nu poate fi observată prin telescoape sau prin alte mijloace, existența sa fiind demonstrată doar indirect, prin evidențierea efectelor gravitaționale pe care această misterioasă materie le exercită asupra materiei ordinare, vizibile. Calculele bazate pe Modelul Standard din cosmologie indică faptul că aproape 85% din masa Universului este reprezentată de materia întunecată care formează niște aglomerări ce cuprind galaxiile pe o vastă pânză cosmică. Până acum, cam acestea erau toate datele existente despre materia întunecată, susține coordonatorul acestui studiu, astrofizicianul Richard Massey de la Universitatea Durham (nord-estul Angliei). „Tot ce știam până acum despre materia întunecată este că, pur și simplu, se află peste tot prin Univers, imobilă, că influențează gravitațional materia din jur și cam atât”, a declarat el într-un interviu oferit agenției franceze de presă.
„Am descoperit că de fapt această materie misterioasă deține câţiva aşi în mânecă – ea poate influența materia ordinară și în alte moduri, prin alte forțe”, în afara gravitației, a adăugat el. Noile informații despre materia întunecată au fost obținute cu ajutorul telescopului orbital Hubble și a telescopului VLT (Very Large Telescope) aparținând Observatorului European Austral, din Chile. Cele două instrumente de mare putere au observat coliziunea simultană a patru galaxii îndepărtate din centrul unui roi galactic aflat la 1,3 miliarde de ani lumină de Pământ.

www.zaman.ro