Serbia a obţinut prima revizuire a acordului cu FMI

Serbia a ajuns la un acord cu privire la prima revizuire a acordului cu Fondul Monetar Internațional (FMI), pe care Comitetul Executiv (EB) al acestei instituții financiare ar trebui să-l aprobe până la sfârșitul lunii iunie, a declarat, luni, la Belgrad, șeful Misiunii FMI în Serbia, Zuzana Murgašová. În cazul în care EB al FMI aprobă ceea ce s-a convenit, Serbia va avea la dispoziţie 146 de milioane de euro din totalul creditelor în valoare de 1,2 miliarde de euro care este prevăzut prin acordul cu FMI, a precizat oficialul FMI la conferința de presă de la Guvernul Serbiei. Potrivit acesteia, FMI a crescut proiecția anterioară de creștere economică în Serbia de la minus 0,5 procente la zero procente. Ministrul sârb de finanțe Serbia, Dusan Vujovic, a spus că se așteaptă ca în acest an creșterea economică să fie pozitivă. De asemenea, Vujovic a afirmat că împreună cu FMI s-a stabilit decizia ca de la 1 iunie să crească prețul energiei electrice şi planul de restructurare a industriei electrice a Serbiei.

www.beta.rs – 12 mai