Calendarul evenimentelor, 19 mai – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Programul preşedintelui Klaus Iohannis:

* ora 10:00 – întâlnire cu grupul parlamentar al minorităţilor naţionale pentru un dialog pe teme de interes pentru minorităţile naţionale din România – la Palatul Cotroceni, Sala de Consiliu

– Parlament

* ora 10:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senat va avea şedinţă comună cu Comisia juridică a Camerei Deputaţilor – sala 5001, etaj 5

* ora 10:00 – şedintă comună a Comisiilor pentru politica externă din Senat şi Camera Deputaţilor, pentru audierea propunerilor Ministerului Afacerilor Externe de acreditare în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României – la Salonul „Dimitrie Cantemir”

– Senat

* ora 9:00 – senatorul Cătălin Boboc, preşedintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, are o întrevedere cu delegaţia experţilor din echipa de evaluare a GRECO (Grupul Statelor împotriva Corupţiei) – la Sala „Dimitrie Cantemir”

* ora 9:45 – senatorul Petru Filip, preşedintele Comisiei pentru politică externă, are o întrevedere cu delegaţia parlamentară iordaniană condusă de Kamal Alzgool, preşedintele Grupului de Prietenie iordaniano-român din Camera Deputaţilor a Parlamentului Regatului Haşemit al Iordaniei – la Cabinet

* ora 11:15 – Membrii Grupului parlamentar de prietenie cu Bulgaria, au o întrevedere cu delegaţia parlamentară bulgară condusă de Dzhema Grozdanova, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului Republicii Bulgaria – la Sala Avram Iancu

* ora 12:30 – senatorul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen, şi membrii comisiei, au o întrevedere cu delegaţia parlamentară bulgară condusă de Dzhema Grozdanova, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului Republicii Bulgaria – la Sala „Dimitrie Cantemir”

* ora 13:00 – senatorul Attila Verestoy, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Iordania, şi membrii grupului au o întrevedere cu delegaţia parlamentară iordaniană condusă de Kamal Alzgool, preşedintele Grupului de Prietenie iordaniano-român din Camera Deputaţilor a Parlamentului Regatului Haşemit al Iordaniei – la Sala Avram Iancu

* ora 15:30 – preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, are o întrevedere cu delegaţia parlamentară bulgară condusă de Dzhema Grozdanova, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului Republicii Bulgaria – la Sala „Dimitrie Cantemir”

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 10:30 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – sala 3047, etaj III
  • ora 11:00 – Comisia pentru transporturi şi energie – Sala 4044, etaj 4
  • ora 11:00 – Comisia pentru mediu – şedinţă comună – la Sala Comisiei pentru transporturi şi energie                                                   – Corp B1, etaj 4, cam. 4044
  • ora 11:45 – Comisia pentru mediu – corp E3, etaj 2, cam. 323
  • ora 12:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi
  • ora 12:00 – Comisia pentru afaceri europene – Sala 3040
  • ora 12:00 – Comisia pentru egalitatea de şanse
  • ora 12:30 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
  • ora 13:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – cam. 4044, etaj 4
  • ora 13:30 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – sala 7029
  • ora 13:30 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – sala 5058, etaj 5
  • ora 14:00 – Comisia românilor de pretutindeni – Sala 7037/3
  • ora 14:30 – şedinţa Comisiei pentru politică externă – sala 4018

* ora 15:00 – lucrări în plen

– Camera Deputaţilor

* Activitate în Comisiile parlamentare

  • Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
  • Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic
  • ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii
  • ora 10:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
  • ora 10:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură
  • ora 10:00 – Comisia pentru sănătate şi familie
  • ora 10:00 – Comisia pentru politică externă
  • ora 10:00 – Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă – la Senat
  • ora 10:30 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială
  • ora 10:30 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice
  • ora 11:00 – Comisia pentru industrii şi servicii
  • ora 11:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
  • ora 12:00 – Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
  • ora 12:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • ora 12:00 – Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării
  • ora 12:30 – Comisia pentru afaceri europene
  • ora 14:00 – Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare
  • ora 14:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului

– Guvern

* Programul primului – ministru Victor Ponta:

  • ora 10:00 – participare la Conferința Internațională „România – o abordare holistică pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice”, organizată în cadrul proiectului POSDRU „START – O viață de calitate în siguranță” – la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Str. Boteanu nr. 1
  • ora 16:00 – întâlnire la Palatul Victoria cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României

– Uniunea Europeană

* Reprezentanța Comisiei Europene în România organizează masa rotundă „Impactul Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț şi Investiții (TTIP) asupra economiei României”, în cadrul căreia va fi prezentată prima analiză specifică de țară a acestui acord comercial – ora 14:00, la Reprezentanța Comisiei Europene, Spațiul Public European, Str. Vasile Lascăr nr. 31, parter. În cadrul mesei rotunde vor lua cuvântul Angela Filote, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, Lucian Cernat, autorul raportului „Impactul economic al TTIP asupra României”, economist-șef, Directoratul General pentru politici comerciale, Comisia Europeană, Raluca Constantinescu și Ioana Bivolaru, Guvernul României, Cristian Ghinea, director al Centrului Român de Politici Europene, și reprezentanți ai societății civile

– Ministere

* Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministru afacerilor interne, Gabriel Oprea, participă la ceremonia de deschidere a celei de-a 43-a Conferințe Europene Regionale a INTERPOL (19 – 21 mai), organizată de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliția Română – ora 10:00, la Hotelul Radisson Blu, etaj I, sala Atlas. De la ora 10:20, vicepremierul pentru securitate națională, Gabriel Oprea, și secretarul general al INTERPOL, Jürgen Stock, vor susține declarații de presă

* Strategia energetică a României, precum şi teme de actualitate din domeniul energetic vor fi dezbătute la o conferinţă pe tema energiei – ediţia a XIII-a – ora 9:30, la hotelul J.W. Mariott, salon D. Printre participanţi: ministrul energiei, IMM-urilor şi mediului de afaceri, Andrei Gerea şi Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE

* Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, în parteneriat cu Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” organizează conferinţa internațională la nivel înalt “România, o abordare holistică pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice”, prin proiectul „START–O viață de calitate în siguranță!” POSDRU/170/6.3/S/146738”          – ora 10:00, la Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”; la eveniment participă ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Rovana Plumb, Robert-Marius Cazanciuc, ministrul justiţiei, Marius Nica, ministrul fondurilor europene, Liviu Pop, ministrul delegat pentru Dialog Social, Ruxanda Glavan, ministrul muncii din Republica Moldova, Asger Ryhl, director UN Women Nordic Office din Danemarca, Anneli Lindahl-Kenny, ambasadorul Suediei la București şi alţi reprezentanţi ai unor instituţii şi organizaţii din ţară şi din străinătate, care activează în domeniu

– Partide

* Cu prilejul împlinirii a 140 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal (24 mai), primul partid politic din România, are loc manifestarea „Istorie şi Tradiţie politică – 140 de ani de la înfiinţarea PNL”, la care participă Alina Gorghiu, co-preşedinte PNL, Anca Boagiu, prim-vicepreşedinte PNL, istorici, profesori – ora 17:30, la Sala Grupului PNL din Camera Deputaţilor

– Organizaţii internaţionale

* În perioada 19 – 26 mai, are loc vizita unei misiuni tehnice a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene

– Diplomaţie

* Institutul Diplomatic Român organizează lansarea volumului „Relaţii româno-cehe” şi Workshop-ul Internaţional „Relaţiile româno-cehe de-a lungul timpului” – ora 10:00, la sediul IDR, Bd. Primăverii nr. 17

* Timişoara: Şefii misiunilor diplomatice ale celor 10 state africane reprezentate în România se reunesc, la iniţiativa Centrului de Studii Africane Ubuntu din cadrul Universităţii de Vest, pentru a sărbători Ziua Internaţională a Africii (25 mai) – ora 10:30, în sala A01 a Universităţii de Vest; de la ora 12:45, are loc o conferinţă de presă. Vor fi prezenţi ambasadorii şi şefii misiunilor diplomatice din: Africa de Sud, Algeria, Republica Democrată Congo, Egipt, Libia, Madagascar, Regatul Marocului, Nigeria, Sudan, Tunisia

– Administraţie

* Jud. Sibiu: Primăria Avrig organizează un seminar de informare şi consultare a factorilor interesaţi privind demararea elaborării Strategiei locale a Oraşului Avrig pentru anii 2015-2020 – ora 11:00, la sediul Primăriei Avrig

– Justiţie

* Societatea de avocaţi Zamfirescu Racoţi & Partners organizează primul eveniment din seria dezbaterilor dedicate actualității juridice în domeniul proceselor penale, „Jurisprudenţa CEDO în materia procedurilor penale. Speţe recente. Condamnări celebre. Probleme de drept actuale”, invitat de onoare prof. univ. dr. Corneliu Bîrsan, fost judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului – ora 9:00, la Hotel Athénée Palace Hilton, Sala Regina Maria

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă un nou termen în dosarul în care fostul europarlamentar Adrian Severin a fost trimis în judecată după ce le-a promis ziariştilor Sunday Times că va face lobby la Parlamentul European contra cost

– Sindicate, Patronate

* Uniunea Română a Transportatorilor Rutieri organizează conferința de presă ”Amnistia fiscală în cazul diurnelor șoferilor profesioniști – impactul asupra industriei de transport” – ora 11:00, la sediul UNTRR, Str. Ienăchiță Văcărescu, nr. 60

– Social

* Hărman, jud. Braşov: Conferinţă de presă organizată de Fundaţia pentru Pregătire Profesională din România cu prilejul lansării proiectului „Formare profesională pentru constructori de orgi şi tâmplari” – ora 11:00

– Mediu

* Tulcea: Institutul Naţional Delta Dunării Tulcea organizează cea de-a 24-a ediţie a simpozionului „Delte şi zone umede” – ora 9:00, la CJ Tulcea, Sala „Mihail Kogălniceanu”

– Medicină, Sănătate

* Deschiderea „Medical Forum” (19-20 mai), eveniment organizat de mf – Ziarul Medicului de Familie în parteneriat cu Societatea Naţională de Medicina Familiei – ora 9:00, la Crystal Palace Ballroom, Sala „Bucureşti”, Calea Rahovei nr. 198A

– Învăţământ, Cercetare

* Are loc proba de citit la limba română în cadrul Evaluării competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a

* Sibiu: În cadrul celei de a treia ediţii a proiectului „Gaudeamus”, organizat de Universitatea „Lucian Blaga”, în colaborare cu Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” şi Primăria Municipiului Sibiu, se desfăşoară „Parada absolvenţilor Universităţii „Lucian Blaga” şi Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” – ora 17:00, în Piaţa Mare. Parada se va desfăşura pe traseul: Calea Dumbrăvii, Bulevardul Victoriei, Bulevardul Spitalelor, Str. N. Bălcescu, Piaţa Mare. De la ora 19:15, la Sala Thalia va avea loc un concert dedicat acestui eveniment, susţinut de studenţii Facultăţii de Muzică ai Universităţii „Transilvania” din Braşov

– Arhive

* Alba Iulia: Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naționale şi Consiliul Judeţean Alba organizează vernisajul expoziţiei „Calvarul despăgubirilor de război”, care va fi deschisă până la 19 iunie – ora 11:00, la sediul Serviciului Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale. Vor fi expuse documente referitoare la despăgubirile pe care România le-a plătit Uniunii Sovietice, conform Convenţiei de Armistiţiu semnate în 12 septembrie 1944

– Mass – Media, Publicitate

* ora 10:00 – şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului

– Cultură

* Vizionarea de presă a filmului „Carmen”, lungmetrajul de debut al regizorului Doru Niţescu – ora 11:00, la Sala Mică a Cinema Studio, Bd. Gen. Gheorghe Magheru nr. 29

* La Muzeul Muncipiului Bucureşti-Palatul Suţu are loc vernisajul expoziţiei „Centenar Gellu Naum” (19 mai -31 mai), organizat în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române – ora 18:00. Participă: Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, Simona Popescu, scriitoare și Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti. Partener media: Radio România Cultural

* Casa de Cultură „Friedrich Schiller” şi Universitatea Națională de Arte București organizează vernisajul expoziţei de artă vizuală „Povești cu și despre păpuși” – ora 18:00, la sediul Casei Schiller, Str. Batiștei nr. 15. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 19 – 28 mai

* Concertul de jazz susţinut de Teodora Enache alături de Big Band-ul Radio dirijat de Ionel Tudor – ora 19:00, la Sala Radio

* Actorul Pavel Bartoș este „Librar pentru o zi”, în cadrul campaniei care are ca scop să reamintească publicului bucuria de a citi cartea în forma ei tiparită, în contextul digitalizării tot mai galopante a conținutului – ora 19:00, la Librăria Bizantină

* Cvartetul Arcadia, format din violoniştii Ana Torok şi Răsvan Dumitru, violistul Traian Boală şi violoncelistul Zsolt Torok va susţine un concert la Palatul Tinerimea Română, primul la Bucureşti, după un lung şir de prezenţe pe importante scene ale lumii – ora 19:00

* Are loc spectacolul „Pentru voi, muguri noi”, în memoria Mihaelei Runceanu, la 60 de ani de la naştere şi 25 de ani de la constituirea Fan Club Mihaela Runceanu – ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor

* În perioada 18 – 22 mai, are loc atelierul „Performance and choreographic imagination”, condus de André Lepecki, unul dintre numele cele mai importante din domeniul teoriei dansului şi performance-ului la nivel internaţional. De la ora 19:30, au loc două spectacole create de Florin Flueraş & Alina Popa – Eternal Feeding şi Lay(ers), creat de Cristina Lilienfeld – la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Sala Stere Popescu

* De la ora 20:00, Teatrul În Culise organizează o nouă ediție a Nopții One Man Show-ului în cadrul căreia spectatorii se vor putea delecta cu trei spectacole-povești, care scot în evidență importanța teatrului în viața oamenilor. Spectatorii sunt așteptați în atmosfera artsy și underground din Copper’s Pub – Bd. Hristo Botev nr.25

* În perioada 19 mai – 11 iunie, Elite Art Gallery prezintă expoziția colectivă de pictură “Puncte de vedere”, în cadrul căreia expun Eugen Vasile Iovan, Eliza Popa, Vasile Popa și Adriana Șeitănescu

* Bucureşti, Timişoara, Târgu Mureş şi Constanţa, Oslo (Norvegia): Prima ediţie a Nomad International Film Festival (19 mai – 28 iunie), ce va cuprinde, pe lângă lungmetraje europene care s-au bucurat de aprecieri din partea criticilor – unele în premieră în fața marelui public din România – 12 scurtmetraje românești selecționate în cadrul competiției „Nomad Shorts”, încurajând și promovând astfel talentele cinematografice autohtone

* Alba Iulia: Concert susţinut de formația pop rock Vunk, în cadrul turneului acustic ”Înconjurul Lumii” – ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților

* Galaţi: De la ora 17:00, la noul sediu al Fundaţiei “Împreună” ( Str. Nae Leonard, Bl. U 10, parter), Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi & Cenaclul “Ion Chiric” organizează evenimentul cultural-artistic ”Joia de poveste” by Angela Baciu. În cadrul evenimentului va avea loc o lectură – discuţie – performance: „in memoriam poetul Ion Chiric”. Evenimentul face parte din proiectul “Mereu tânăr, mereu activ” – un proiect dedicat vârstnicilor derulat de: Fundaţia „Împreună” Galaţi, în colaborare cu Şcoală Postliceală „Christiana” şi Fundaţia “Principesa Margareta a României”

* Iaşi: Recital susţinut de pianistul Horia Mihail, în cadrul celei de-a V-a ediţii a turneului “Pianul Călător” (22 mar. – 20 mai), organizat în 20 de oraşe din ţară, de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo şi susţinut de Radio România – ora 19:00, în Aula BCU. Coproducători: TVR 2 şi Radio România Regional. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi şi Radio România Muzical

 

– Sport

* UEFA împreună cu Federaţia Română de Fotbal organizează, în zilele de 19 şi 20 mai, un workshop în cadrul căruia vor fi analizate diferite aspecte ale relaţiei dintre organizaţiile sportive şi suporterii de fotbal – ora 9:00, la Hotel Pullman

* Alpinistul de altitudine Alex Găvan, unul dintre performerii de top ai României la altitudine extremă, susţine o conferinţă de presă, pentru a discuta despre cum a supravieţuit avalanşei care a distrus Tabăra de Bază de pe Everest, după cutremurul din 25 aprilie, cum s-a implicat în operaţiunile de salvare şi ce urmează să facă în Nepal – ora 12:00, la sediul Camerei de Comerţ a Franţei în România (CCIFER), din clădirea Ethos House, Str. Floreasca nr. 240 B, etaj 3

* Conferinţe de presă organizate de cluburile de fotbal Steaua Bucureşti şi Pandurii Târgu Jiu înaintea finalei Cupei Ligii (Arena Naţională):

  • ora 16:00 – antrenorul echipei Steaua, Costel Gâlcă
  • ora 16:30 – antrenorul echipei Pandurii, Edi Iordănescu

* Se dispută meciul doi al finalei Ligii Naţionale de baschet masculin, între formaţiile CSU Asesoft Ploieşti şi BC Mureş Tg. Mureş – ora 20:00, la Sala Sporturilor ‘Olimpia’ Ploieşti

– Diverse

* Are loc GALA WELLA 2015 – întâlnirea hairstiliştilor de elită din România prin care se marchează 135 de ani Wella – ora 11:00, la Sala Palatului

Aniversări – Comemorări

– 1841: S-a născut mitropolitul greco-catolic Victor Mihaly (de Apşa); din 1894, ca mitropolit al Blajului, a îndrumat şcolile româneşti de aici şi s-a împotrivit încercărilor de maghiarizare a învăţământului românesc din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1894 (m. 1918)

– 1887: S-a născut sculptorul Ion Jalea; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1983)

– 1893: S-a născut H.[aimovici] Bonciu, poet şi prozator (m. 1950)

– 1893: S-a născut George D. Florescu, genealogist; cercetări fundamentale privind boierimea munteană (m. 1976)

– 1910: S-a născut pictorul Ion Ţuculescu; deşi era ca formaţie profesională biolog şi medic, a devenit cunoscut ca pictor, mai ales după 1965, când în primăvară a fost organizată prima retrospectivă postumă, iniţiativă care a prezentat publicului creaţia unuia dintre cei mai importanţi pictori români postbelici (m. 1962) – 105 ani

– 1914: S-a născut Eugen Drăguţescu, pictor şi grafician român stabilit la Roma în 1959 (m. 1993)

– 1919: S-a născut Mircea Chiriac, compozitor de muzică simfonică și profesor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” (m. 1994)

– 1927: S-a născut Patriciu (Patrick) Mateescu, sculptor şi ceramist român stabilit în SUA din 1979

– 1930: S-a născut actorul Cornel Vulpe (m. 2002) – 85 de ani

– 1938: S-a născut artistul decorator Dionisie Popa (m. 2000). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 14 mai 1938

– 1939: A murit poetul George Petcu; iniţiază (1938), împreună cu prietenii apropiaţi (şi colegi de studii) Ştefan Baciu şi Laurenţiu Fulga, o „Grupare a scriitorilor tineri”, la care îşi dau adeziunea Maria Banuş, Magda Isanos, Ion Frunzetti, Radu Stanca ş.a; iniţiativa eşuează; la începutul lui 1939 reia proiectul, sub forma unei reviste literare, „Contrapunct”, având la bază aceeaşi idee de solidarizare a tinerei generaţii, proiect întrerupt de moartea prematură a poetului (n. 1917)

– 1940: A murit prozatorul, traducătorul şi publicistul T. C. Stan; a lucrat şi ca redactor la Agenţia RADOR (n. 1907) – 75 de ani

– 1941: S-a născut Alexandru Bogdan, medic veterinar şi zootehnist; cercetări în domeniul biologiei animale şi al tehnologiei şi patologiei reproducţiei; membru corespondent al Academiei Române din 1991

– 1943: S-a născut Ion Condiescu, sculptor francez de origine română

– 1952: Se înfiinţează, la Bucureşti, Institutul de Geriatrie (din 1974, Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”), condus, între anii 1958 şi 1988, de acad. Ana Aslan

– 1975: A murit prozatorul I.[on] Dongorozi; autor de manuale şcolare, în colaborare cu Simion Mehedinţi (n. 1894) – 40 de ani. NOTĂ: Unele surse (Dicţionarul scriitorilor români D-L, 1998) dau moartea la 20 mai 1975

– 1979: Publicarea Decretului privind stabilirea orei oficiale de vară pe teritoriul României

– 2005: Partidul Social Democrat (PSD) devine membru cu drepturi depline al Partidului Socialiştilor Europeni (PES) – 10 ani

– 2006: A murit inginerul geofizician Marius Petre Visarion; s-a axat pe prospectarea geofizică a subsolului României; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (n. 1929)

– 2007: A avut loc primul referendum naţional privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu; 78,1% dintre cetăţenii prezenţi la vot (circa 4 milioane) au votat împotriva demiterii, iar 21,9% pentru. NOTĂ: La 19.IV.2007, la iniţiativa PSD, Parlamentul a aprobat hotărârea de suspendare din funcţie, pentru o lună, a preşedintelui Traian Băsescu (cu 322 de voturi pentru demitere şi 108 voturi împotrivă), aceasta fiind o premieră pe scena politică românească

EVENIMENTE EXTERNE

– Berlin: Conferința privind climatul – Dialogul de la Petersberg, la care participă preşedintele francez, François Hollande și cancelarul german, Angela Merkel

– Dublin: Vizita prinţului Charles şi a soţiei lui Camilla, ducesa de Cornwall (19 -22 mai)

– Seattle: Secretarul american de stat, John Kerry va discuta despre comerț şi despre Parteneriatul Trans-Pacific

– Kiev: Vizita co-raportorilor APCE, Mailis Reps şi Jean-Claude Mignon (19 – 22 mai)

– Jakarta: Vizita președintelui Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, în Indonezia (19 – 22 mai)

– Rabat: Conferinţa de presă a Amnesty International care prezintă un nou raport privind cazurile de tortură și rele tratamente în Maroc și Sahara Occidentală

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Medicului de Familie”; stabilită în 2010 (- 5 ani) de organismul profesional internaţional al medicilor de familie – WONCA (The World Organization of Naţional Colleges, Academies and Academic Associations of General Practitioners/Family Physicians), cu ocazia Conferinţei internaţionale de la Cancun. În România ziua a fost marcată pentru prima oară în 2013

– 1593: S-a născut pictorul flamand Jacob Jordaens (m. 1678)

– 1762: S-a născut filosoful german Johann Gottlieb Fichte; rol însemnat în formarea conştiinţei naţionale germane şi cunoscut ca părinte al idealismului german (m. 1814)

– 1802: „Legiunea de onoare” (Légion d’Honneur) este fondată de Napoleon Bonaparte pentru a recompensa talente excelente și mari virtuți, cea mai înaltă distincție civilă și militară franceză; romană prin nume, (inspirată de “Legio honoratorum conscripta” din Antichitate), prin simbolismul ei (drapelul) și prin organizare (16 cohorte pentru Franța), “Legiunea de Onoare” se eliberează de tradiția ordinelor Regimului vechi, fiind deschisă tuturor, și nu numai nobililor, funcționarilor, bogaților și celor cu influență. În data de 14 iulie 1804 a avut loc la Capela Invalizilor prima repunere a “Legiunii de Onoare”, de către Napoleon Bonaparte, ofițerilor merituoși, în cursul unei ceremonii oficiale fastuoase

– 1861: S-a născut Nellie Melba, soprană australiană de origine scoţiană (m. 1931)

– 1881: S-a născut Mustafa Kemal Atatürk, general şi om politic turc; primul preşedinte al Republicii Turcia (1923-1938) şi fondatorul statului modern (m. 1938)

– 1890: S-a născut Ho Şi Min, om politic vietnamez; preşedinte al R. D. Vietnam (1945-1969); fondator al Partidului Comunist din Indochina (1930) (m. 1969) – 125 de ani

– 1892, 19/31: S-a născut scriitorul rus Konstantin Paustovski (m. 1968)

– 1914: S-a născut Max Perutz, biolog austriaco-englez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1962, împreună cu John C. Kendrew (m. 2002)

– 1918: A murit pictorul simbolist elveţian Ferdinand Hodler (n. 1853). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 20 mai 1918

– 1938: S-a născut Herbie Flowers (Brian Keith Flowers), muzician britanic specializat în chitară bas, contrabas şi tubă devenit cunoscut pentru activitatea cu David Bowie şi Elton John iar mai târziu cu Lou Reed

– 1941: S-a născut scenarista, regizoarea şi producătoarea americană Norah Ephron, care a semnat comedii romantice precum „Nopţi albe în Seattle” şi „Când Harry a cunoscut-o pe Sally” (m. 2012)

– 1945: S-a născut Pete Townshend, chitarist şi compozitor britanic; membru fondator al formaţiei rock „The Who” – 70 de ani

– 1946: S-a născut actorul italian de film Michele Placido

– 1954: A murit compozitorul american Charles Ives (n. 1874)

– 1994: A murit Jacqueline Kennedy Onassis, ziarist şi editor american; soţia fostului preşedinte al SUA John F. Kennedy şi, apoi, a magnatului grec Aristotel Onassis (n. 1929)

– 1977: S-a născut Natalia Oreiro, actriţă de film şi cântăreaţă uruguayană