Motivarea deciziei CCR referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate în cazul lui Dan Şova a ajuns la Senat

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, că motivarea deciziei Curţii Constituţionale referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate, formulată de senatorii liberali în cazul lui Dan Şova, a ajuns la Senat. Conform cutumei, a fost sesizat Biroul Permanent, care urmează să se întâlnească săptămâna viitoare şi să solicite Comisiei Juridice un punct de vedere, care va fi ulterior supus dezbaterii şi aprobării plenului.

Călin Popescu-Tăriceanu: Am primit din partea Curţii Constituţionale motiverea deciziei. În astfel de cazuri există o procedură, Biroul Permanent l-am sesizat deja, urmează să se întrunească şi, în astfel de cazuri, Biroul Permanent solicită Comisiei Juridice un punct de vedre. Punctul de vedere nu trebuie neapărat să fie însuşit de membrii Biroului Permanent, el urmează să fie supus după aceea dezbaterii şi aprobării plenului.

La rândul său, preşedintele Comisie Juridice din Senat, liberalul Cătălin Boboc, a declarat, că, în viziunea sa, trebuie redactată o nouăm hotărâre în baza votului exprimat de senatori pe data de 25 martie, ceea ce ar însemna că senatorul PSD Dan Şova va putea fi reţinut şi arestat de procurori.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 mai