Prima ediţie a Festivalului Veveriţelor va avea loc la Buziaş

Şapte familii de veveriţe vor popula parcul din Staţiunea Buziaş. Acestea vor fi aduse aici cu prilejul primei ediţii a Festivalului Veveriţelor, care va avea loc la sfârşitul acestei luni. Evenimentul, organizat de Asociaţia pentru Dezvoltarea zonei Buziaş, va cuprinde numeroase spectacole folclorice dar şi demonstraţii şi concursuri culinare, plus o lansare de carte cu bucate preparate din ingrediente pe placul veveriţelor, în principal nuci şi alune. Parcul din Buziaş, în care există şi cea mai lungă Colonadă în stil bizantin din Europa, monument de patrimoniu cultural, este principalul punct de atracţie turistică din oraşul-staţiune. În trecut, în Parcul dendrologic trăiau numeroase veveriţe, însă acum pot fi văzute din ce în ce mai rar, întrucât zona necesită ample lucrări de reabilitare în special Colonada, spaţiile verzi şi arborii seculari.