Iepure ucis într-o emisiune live la un post de radio din Danemarca

Un post de radio din Danemarca a creat un val de indignare pe reţelele sociale după ce, luni, un prezentator a ucis un iepure în timpul unei emisiuni live, afirmând că doreşte astfel să atragă atenţia asupra ipocriziei iubitorilor de animale. Asger Juhl a omorât iepurele cu mai multe lovituri aplicate cu o pompă de bicicletă, apoi i-a fracturat coloana cervicală. După emisiune, el a dus iepurele acasă, l-a curăţat de blană şi l-a gătit.

rabbit-3_3318613b
Imagine cu Asger Juhl ţinând în braţe iepurele sacrificat în emisiune

Conducerea postului de radio 24/7 i-a luat apărarea angajatului său spunând că acesta a ucis iepurele „potrivit unor instrucţiuni clare furnizate de un îngrijitor al unei grădini zoologice”.
În timpul emisiunii, au fost prezentate date despre industria cărnii din Danemarca şi cifre care arată că numărul porcilor crescuţi pentru tăiere depăşesc numărul oamenilor. Prezentatorul a ţinut să remarce că preocuparea danezilor pentru binele animalelor nu se aplică şi în cazul celor care ajung pe mesele lor, sacrificate în mod similar cu iepurele din emisiune.
Incidentul vine la un an după ce Grădina Zoologică din Copenhaga a luat o decizie controversată, ferm criticată de asociaţiile de protecţie a animalelor, de a ucide şi diseca în public o girafă. Câteva săptămâni mai târziu, patru lei sănătoşi au fost ucişi la aceeaşi grădină zoologică pentru a aduce în locul lor un mascul mai tânăr pentru împerechere.

Sursa: Reuters via NewsDaily.com

Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă