Preşedintele Klaus Iohannis speră că premierul Victor Ponta îşi va prezenta totuşi demisia

Preşedintele Klaus Iohannis speră că premierul Victor Ponta îşi va prezenta totuşi demisia şi că până săptămâna viitoare va exista un deznodământ. Klaus Iohannis într-un interviu acordat TVR imediat după întânirea de azi a celor doi de la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis: A spus că se va gândi, se va sfătui probabil cu colegi din partid şi va lua în consecinţă o decizie. Eu cred şi sper ca decizia să fie demisia.

Realizator: Referitor la mesajul premierului Victor Ponta potrivit căruia nu va demisiona şi va putea fi demis doar de către parlament, Klaus Iohannis a spus:

Klaus Iohannis: Aceste declaraţii la cald sau la fierbinte, putem să spunem, în această situaţie trebuie luate cu o anumită rezervă. Eu sunt convins că este nevoie de o zi sau două în care lucrurile se decantează, se clarifică şi sper în cursul săptămânii viitore să avem un deznodământ.

Realizator: Întâlnirea de azi dintre preşedinte şi premier a avut loc după ce DNA a anunţat că a început urmărirea penală împotriva lui Victor Ponta pentru mai multe infracţiuni, între care fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani şi conflict de interese.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 iunie