Investitorii străini care operează în sectorul energetic au adus, în ultimii 13 ani, peste 22 miliarde de euro în România

Investitorii străini care operează în sectorul energetic au adus, în ultimii 13 ani, peste 22 miliarde de euro în România, sumă care a contribuit la stabilitatea acestui sector, se arată într-un comunicat al Consiliului Investitorilor Străini. Companiile din sectorul energetic, în care investitorii străini joacă un rol important, au contribuit, anul trecut, la bugetul de stat cu aproximativ trei miliarde de euro din colectarea TVA, a impozitului pe venit, accizelor, redevenţelor şi plăţilor angajaţilor, se mai arată în document. Consiliul Investitorilor Străini consideră că, pentru a atrage noi investiţii în sectorul energetic, România trebuie să creeze o piaţă stabilă, previzibilă şi transparentă din punct de vedere al politicilor publice şi cadrului de reglementare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 iunie