Statele Unite sunt pregătite să amplaseze trupe militare şi armament greu în România, ţările baltice şi în Europa de Est

Statele Unite sunt pregătite să amplaseze armament greu, inclusiv tancuri, şi până la 5 mii de oameni, în România, ţările baltice şi în Europa de Est, pentru a contracara o eventuală agresiune din parte Rusiei, afirmă cotidianul american „New York Times”. Dacă această propunere va fi acceptată de executivul american, va fi pentru prima dată de la sfârşitul Războiului Rece când Statele Unite vor amplasa armament greu în aceste ţări. Pentagonul ar urma să dea undă verde desfăşurărilor de trupe şi armament înainte de o reuniune a miniştrilor apărării din ţările NATO, prevăzută în această lună la Bruxelles.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 iunie