Calendarul evenimentelor, 24 iunie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* ora 10:30 – lucrări în plen

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 13:30 – Comisia economică, industrii şi servicii – Cam. 4044, etaj 4

* Preşedintele Comisiei pentru cultură şi media, senatorul Georgică Severin, are o întrevedere cu ambasadorul Regatului Spaniei în România, Ramiro Fernández Bachiller – ora 13:30, la Cabinet

* Grupul parlamentar PNL din Senatul României organizează o conferinţă de presă având ca temă constituirea Comisiei speciale pentru evaluarea stării de democrație şi a statului de drept din România – ora 13:15, la sediul Senatului, Corp A1, parter, Sala „Mihail Kogălniceanu”, intrarea B3

– Camera Deputaţilor

* ora 10:00 – şedinţa în plen

* la înch. șed. de vot final – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

 – Ministere

* Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban, vor semna un protocol de colaborare în domeniul formării şi certificării profesionale – ora 15:00, la sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (Sala 43), Str. G-ral Berthelot, nr. 28-30, sector 1

* Bruxelles: Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, participă la reuniunea miniştrilor apărării din statele membre NATO (24 şi 25 iunie)

 – Partide

* Președintele Tineretului Social Democrat, Mihai Sturzu, lansează iniţiativa StartCuSturzu.ro, platformă de crowd legislating, creată cu scopul de a-i aduce mai aproape de procesul legislativ pe cei care doresc să se implice – ora 18:00, la Connect Hub, Bd. Dacia nr. 99

* Organizaţia Femeilor Liberale PNL Sectorul 3 organizează evenimentul cultural cu tema „Portul popular – simbol al identităţii naţionale” – ora 16:30, la Clubul Ţăranului, Muzeul Ţăranului Român, intrarea din Str. Monetăriei; invitaţi copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, prim-vicepreşedinţii PNL, Cătălin Predoiu şi Andreea Paul

  • masă rotundă privind rolul femeii în păstrarea tradiţiilor şi a portului popular – ora 18:00

* Bistriţa:Conferinţă de presă organizată de PNL Bistriţa – ora 11:00

– Justiţie

* Curtea Constituțională a României discută noua sesizare a PNL referitoare la reluarea votului la Senat în cazul cererii de încuviințare a reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova

* Curtea Constituţională a României discută sesizarea PNL cu privire la unele prevederi ale Legii de aprobare a OUG 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă contestaţia DNA faţă de decizia instanţei de a-i lăsa în libertate pe primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, precum şi pe Vlad Moisescu, Ioana Costescu şi Ion Brad

 – Organizaţii

* Fundaţia Română pentru Democraţie, în colaborare cu Filarmonica „George Enescu”, organizează dezbaterea “Elitele intelectuale din Europa de Est: de la disidenţa anticomunistă la integrarea euroatlantică”, sub forma unui dialog între prof. Emil Constantinescu, preşedintele României între anii 1996-2000 şi prof. dr. Vytautas Landsbergis, primul preşedinte democrat al Lituaniei, la care sunt invitate să participe personalităţi marcante din mediul academic românesc şi ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti – ora 18:30, la Ateneul Român. Tot astăzi, la ora 11:00, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti îi va oferi profesorului Landsbergis titlul de Doctor Honoris Causa

* Ploieşti: Agenţia Naţională Antidrog organizează o masă rotundă pentru promovarea principiilor de egalitate de şanse în rândul angajatorilor şi ONG din regiunea Muntenia – ora 10:00, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova

 – Economic

* Conferinţa „Securitatea cibernetică: a cetăţeanului, a companiei, a ţării”, organizată de publicaţia cursdeguvernare.ro şi PwC România – ora 10:00, la Institutul Bancar Român, Aleea Negru Vodă nr. 3

* Satu Mare: Ambasada SUA premiază Antreprenorul lunii iunie – ora 12:00, la Primăria Municipiului, Piaţa 25 Octombrie, nr. 1, Sala Consiliului Local. Evenimentul face parte din programul „Antreprenorul lunii”, prin care Ambasada SUA promovează în 2015 persoanele şi companiile din România care au înţeles potenţialul unei idei noi, iar apoi au venit cu o abordare plină de curaj, menită să transforme ideea în realitate

 – Medicină, Sănătate

* Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA) lansează cartea „O călătorie de neuitat”, dedicată copiilor care suferă de artrită idiopatică juvenilă – ora 18:00, la Gargantua Events, Str. Icoanei nr. 2, sector 2

* Asociaţia Mondială de Psihiatrie, Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Asociaţia Română de Sănătate Publică şi Management Sanitar organizează, în perioada 24 – 28 iunie, Congresul Internaţional al Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie (WPA 2015 Bucharest International Congress) cu tema “Îngrijirea primară a sănătăţii mintale: inovaţie şi transdisciplinaritate” (24 – 27 iun.) şi Conferința Națională de Psihiatrie (27 şi 28 iun.); conferinţă de presă – ora 11:15, la Centrul Internaţional de Conferinţe de la Palatul Parlamentului, Sala 3

* Jud. Botoşani: Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, dr. Dumitru Băiculescu, participă la inaugurarea Punctului de Inspecţie la Frontieră Stânca-Costeşti – ora 11:00

* Iaşi: Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi organizează un seminar de informare în cadrul campaniei de conştientizare a comunităţii cu privire la importanţa depistării precoce a malformaţiilor cardiace congenitale – ora 12:00, la sediul UMF Iaşi, Aula „George Emil Palade”

– Arhitectură

* Asociația culturală PRO Event, ABplus Events și Ordinul Arhitecților din România, în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” și cu susținerea Ambasadei Olandei la București și a Institutului Polonez București, organizează expo conferința INGLASS 2015, dedicată utilizărilor inovative ale sticlei în mediul construit și ingineriei sticlei şi expoconferinţa de arhitectură LAUD 2015 – ora 9:20, la Crowne Plaza Hotel, sălile Crown şi Primavera

 – Cultură

* Conferinţă de presă organizată de Administraţia Fondului Cultural Naţional cu ocazia lansării unei noi sesiuni de finanţare – ora 11:00, la sediul AFCN, Str. Barbu Delavrancea, nr. 57, etaj 1, intrarea prin curte

* Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România organizează festivitatea de lansare a primei culegeri „Teme de jazz. Compozitori români”, alcătuită şi îngrijită de Alexandru Şipa – ora 18:00, în Aula Palatului Cantacuzino – sediul UCMR, Calea Victoriei nr. 141

* Concert în cadrul celei de-a V-a ediţii a Turneului Naţional “Flautul Fermecat”, un proiect Radio România, susţinut de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pianistul Horia Mihail, în 7 oraşe din România, între 11 şi 27 iunie – ora 19:00, la Sala Radio. Producători: Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală „Accendo”. Co-producător: TVR 2, Radio România Cultural şi Radio România Regional. În pauza concertului de gală spectatorii sunt invitaţi în foaierul Sălii Radio unde va fi expusă o colecţie de ii româneşti din diferite zone ale ţării, aparţinând violistei Marie-Jeanne Măi-Antal, membră a Orchestrei Naţionale Radio

* Seria întâlnirilor din cadrul expoziției „Învățământul artistic bucureștean și arta românească după 1950” (curator Adrian Guță), continuă la Muzeul Național de Artă Contemporană cu un eveniment care îl are ca invitat pe artistul Petru Lucaci, președintele Uniunii Artiştilor Plastici din România, într-un dialog cu Adrian Guță – ora 19:00

* De Ziua Internaţională a Iei, Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Primăriei Municipiului Bucureşti organizează un eveniment urban, contemporan, românesc, numit IEsc, care se va desfăşura în Grădina cu Filme din Piaţa Lahovari nr. 7

* Jud. Prahova:Naistul Nicolae Voiculeţ va susţine cu ocazia Zilei Internaţionale a Iei, un concert pe Platoul Bucegi, lângă Sfinx, participanţii la evenimentul intitulat “RomânIA cântă cu Flori de IE!” care include şi petrecere câmpenească la înălţime fiind invitaţi să poate cămăşi tradiţionale româneşti – ora 14:30

* Iaşi: Cea de-a III-a ediţie a festivalului „Iaşul Medieval” are loc între 24 şi 28 iunie pe esplanada din faţa Palatului Culturii care va fi animată de cavaleri medievali, concerte jonglerii cu foc, ateliere ale meşteşugarilor şi dansuri medievale – ora 18:00; începând cu ora 12:00 are loc o conferinţă de presă la Cărtureşti Palas Mall

* Negreşti-Oaş: Primăria Negreşti-Oaş, Consiliul Local Negreşti Oaş şi Muzeul în aer liber al Ţării Oaşului se alătură iniţiativei de promovare a patrimoniului cultural românesc şi a valorilor tradiţionale ale poporului român, sărbătorind   Ziua Universală a Iei – ora 9:00, la muzeu

* Oradea: Filarmonica de Stat Oradea organizează o conferință de presă pentru a prezenta invitații concertului de muzică din filme dirijat de Ilarion Ionescu-Galați în data de 25 iunie, de la ora 19:00 – ora 9:30, la sediul instituției, Str. Moscovei, nr. 5

* Sibiu: „Kurt Cobain: Montage of Heck”, primul documentar despre legendarul solist al trupei Nirvana realizat cu sprijinul familiei sale, va deschide seria proiecţiilor Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) (24 – 28 iunie) – ora 22:00, în Piaţa Mare. TIFF Sibiu 2015, eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc – APFR, cu sprijinul Ministerului Culturii şi cofinanţat de Consiliul Local Sibiu, prin Primăria Municipiului Sibiu, le propune spectatorilor alte trei spaţii de proiecţie permanente, pe lângă Piaţa Mare: Teatrul Gong, Librăria Habitus şi Faust Cafe und Disco

* Timișoara: Se desfăşoară cea de-a 3-a ediţie a Conferinţei Internaţionale a Culturilor Dunărene, intitulată Regiunea dunăreană – Fluviul ca experienţă (24 – 26 iun.)

* Timișoara: Asociațiile „A.C.T.I.S” și „Aici și Acum Împreună”, organizează, începând cu ora 18:00, un eveniment cu ocazia Zilei Universale a Iei – în Parcul Rozelor. De la ora 19:00, are loc prezentarea costumului tradițional românesc și ale costumelor minorităților din Banat – la Muzeul Satului Banățean

* Staţiunile Venus şi Cap Aurora: Asociaţia Culturală a Coregrafilor, Scenografilor Artiştilor Liber Profesionişti şi Amatori – Constanţa, în parteneriat cu Clubul de Turism Nautic – Montan “Petrochim“ Năvodari, organizează, în perioada 24 – 28 iunie, a XVI-a ediţie a Festivalului Naţional Concurs ”Lira Litoralului”

* Viena: Este sărbătorită „Ziua Internationala a Iei” , eveniment organizat de Asociatia „Mihai Eminescu“ din Viena cu sprijinul Institutului Cultural Român – ora 19:00, la Palmenhaus (Hofburg)

* Budapesta: De la ora 19:00, Institutul Cultural Român marchează Centenarul Gellu Naum printr-o expoziţie realizată de Muzeul Naţional al Literaturii Române. Vernisajul expoziţiei aniversare va avea loc la sediul Institutului din Str. Izsó nr. 5, în prezenţa conf. univ. dr. Ioan Cristescu, director al Muzeului Naţional al Literaturii Române. Tot cu această ocazie, va fi prezentat numărul 5 din „Caietele Avangardei”, revistă editată de MNLR, număr dedicat lui Gellu Naum. Expoziţia va fi deschisă publicului ICR Budapesta în perioada 24 iunie – 10 septembrie

* Chişinău: Are loc seminarul regional privind expertiza românească şi rolul institutelor culturale europene în statele Parteneriatului Estic organizat de Institutul Cultural Român de la Bruxelles (24 – 26 iunie). La eveniment participă experţi ai Comisiei Europene şi reprezentanţi ai instituţiilor culturale din UE şi din statele membre UE

 Aniversări – Comemorări

– Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); Aducerea moaştelor Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ierarh Niceta de Remesiana (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)

 – Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (Calendarul Romano-Catolic 2015; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)

 – Pentru a celebra ia tradiţională, comunitatea online „La Blouse Roumaine” a stabilit, în anul 2013, data de 24 iunie ca „Ziua Universală a Iei”, prin care îşi propune să consacre ia tradiţională drept brand de ţară al României; „La blouse roumaine“ este numele unei picturi realizate de Henri Matisse în 1940, dintr-o serie de portrete dedicată iei româneşti

 – „Ziua Avocatului din România”, patronul zilei fiind Sf. Ioan Botezătorul; hotărârea de a marca această zi a fost luată la Congresul avocaţilor din România din 1998 şi reprezintă data înfiinţării primului Consiliu al unui Barou român

 – 1818: S-a născut Ion Ionescu de la Brad, agronom şi economist; întemeietorul şcolii româneşti moderne de agronomie; rol important în înfăptuirea reformei agrare din 1864; organizatorul primului serviciu de statistică în Moldova (1859); membru de onoare al Academiei Române din 1884 (m. 1891)

 – 1874: S-a născut istoricul Nicolae Docan; pasionat numismat, a lăsat numeroase lucrări în domeniu, precum şi o impresionantă colecţie de monede (dăruită Academiei Române); membru corespondent al Academiei Române din 1915 (m. 1933)

 – 1926: Inaugurarea primei linii aeriene naţionale civile, pe ruta Bucureşti-Galaţi, cu avioane italiene de transport civil de tip „Ansaldo” şi a primului serviciu poştal aerian intern

 – 1927: Se creează, la Iaşi (din iniţiativa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion I. Moţa, Ilie Gârneaţă, Corneliu Georgescu şi Radu Mironovici), organizaţia Legiunea Arhanghelului Mihail, care va fi nucleul doctrinar şi conducător al viitoarei organizaţii de extrema dreaptă Garda de Fier (1930); militanţii organizaţiei încep să se numească din acest moment legionari; Zelea Codreanu va fi proclamat căpitan al mişcării legionare

 – 1927: S-a născut, la Chişinău, Ion Păvălache, dirijor şi maestru de cor (m. 2007, la Iaşi)

 – 1927: S-a născut actriţa Ileana Predescu (m. 1996). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1929

 – 1939: S-a născut prozatoarea şi publicista Sânziana Pop

 – 1945: S-a născut Bujor Voinea (numele complet Constantin-Bujor Voinea), poet şi inginer hidrotehnist; membru al Uniunii Scriitorilor din 1981 – 70 de ani

 – 1947: S-a născut Dinu Flămând, poet, eseist, critic literar şi traducător; în prezent trăieşte în Franţa, fiind ziarist la Secţia română a RFI (Radio France Internationale)

 – 1959: S-a născut Tania Filip, actriţă şi regizoare

 – 1966: S-a născut Graţiela Leocadia Gavrilescu, ministrul mediului, apelor şi pădurilor în Guvernul Victor Ponta 4 (din 17 dec. 2014); deputat PNL din 2004; în vara anului 2014 părăseşte PNL şi se înscrie în PLR (partid lansat la 3.VII.2014); vicepreşedinte PLR

 – 1975: S-a născut violonista Corina Belcea – 40 de ani

 – 1987: A murit Virgil Teodorescu, poet, prozator, eseist şi traducător; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1909)

 – 1988: A murit Mihai Beniuc, poet, prozator, dramaturg, traducător (a tradus din Appolinaire şi Puşkin); psiholog (primul specialist român în psihologia animală şi comparată); membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1907)

 – 1991: Parlamentul României, întrunit în şedinţă solemnă, declară nul şi neavenit Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939 (Tratatul de neagresiune germano-sovietic, aşa-numitul Pact Ribbentrop-Molotov, semnat în august 1939, prevedea, într-un protocol adiţional secret, împărţirea sferelor de influenţă în Europa Răsăriteană; ca urmare a acestui pact, România a fost obligată să cedeze URSS-ului, în 1940, Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa)

 – 2003: A murit inginerul Aurelian Stan; contribuţii în studiul vibraţiilor, acusticii sălilor, al ultrasunetelor şi tehnicii militare; membru fondator al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1910)

 – 2005: A fost inaugurat, la Piatra Neamţ, „Muzeul de artă neolitică Cucuteni”; este singurul muzeu din România dedicat în întregime uneia dintre cele mai sclipitoare dintre civilizaţiile Europei preistorice – 10 ani

 – 2005: A murit Iv Martinovici (prenumele la naştere: Iuliu Victor), poet, prozator şi traducător (a tradus din poezia lui Rabindranath Tagore şi din literatura populară şi cultă chineză) (n. 1924) – 10 ani

 – 2008: A murit Alexandru Lungu, medic, poet, pictor, grafician; între 1946 şi 1964 recurge la tăcere literară, refuzând să participe la scrierea literaturii realist-socialiste; în 1973 părăseşte România şi se stabileşte în RFG (n. 1924, la Cetatea Albă, azi în Ucraina)

 – 2009: A murit criticul şi istoricul literar Matei Călinescu; stabilit în SUA, din 1973 (n. 1934)

 – 2009: A murit numismatul Octavian Iliescu; s-a concentrat asupra studiului monedelor din epoca medievală; prodigioasă activitate şi în medalistică şi în sigilografie (n. 1919)

 EVENIMENTE EXTERNE

 – Bruxelles: Premierul grec Alexis Tsipras se întâlneşte cu liderii Comisiei Europene – Jean-Claude Juncker, Băncii Centrale Europene – Mario Draghi şi Fondului Monetar Internaţional – Christine Lagarde

 – Oslo: Premierul norvegian, Erna Solberg, susţine o conferință de presă bianuală

 – Sofia: Vizita directorului general al Organizației Internaționale a Muncii, Guy Ryder, în Bulgaria

 – Beirut: Cea de-a 25-a tentativă de alegere, în Parlament, a noului preşedinte al republicii, funcţie vacantă de peste un an pe fondul profundelor diviziuni politice

 – Teheran: Parlamentul se pronunţă asupra unei moţiuni de cenzură depuse împotriva ministrului educaţiei, Ali Asghar Fani, pentru „incapacitatea” de a-şi realiza sarcinile

 – Geneva: Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) publică raportul privind investițiile la nivel global în 2015

 – Anglia: Festivalul de muzică şi arte de la Glastonbury (24 – 28 iun.)

 – Paris: Săptămâna modei masculine, primăvară-vară 2016 (24 – 28 iun.)

 Aniversări – Comemorări

 – 1400: S-a născut Johann Gutenberg, inventator german al tiparului cu litere mobile din metal; este creditat cu inventarea unui nou tip de presă tipografică ce folosea, pentru prima dată în Europa, litere mobile, cu crearea aliajului folosit pentru acest tip de matrițe și cu realizarea unei întregi serii de cerneluri pe bază de uleiuri (m. 1468) – 615 ani. NOTĂ: 24 iunie 1400 este data „oficială” a nașterii inventatorului, conform unor vechi înregistrări germane, care atestă faptul că în anul 1419, la moartea tatălui său, Johann era un tânăr adult de „aproape 20 de ani”. Nu s-a putut stabili exact când s-a născut, evenimentul producându-se undeva între anii 1394 – 1404, cele mai multe surse menţionând anul 1398. Stabilirea datei aniversare de 24 iunie 1400 a fost ideea primarului orașului Mainz, Karl Dziatzko, care, în anul 1900 a organizat sărbătorirea a 500 de ani de la nașterea lui Gutenberg, „cel mai iubit fiu” al localității. Ziua a fost aleasă pentru a coincide cu festivitățile dedicate Sfântului Ioan Baptistul. Abia în anul 1504 numele lui Gutenberg a fost menționat ca inventator al tiparului, într-o carte a profesorului Ivo Wittig

 – 1821: Bătălia de la Carabobo (azi, stat în Venezuela); aici s-a desfăşurat bătălia în urma căreia patrioţii sud-americani conduşi de Bolivar au obţinut victoria în faţa trupelor spaniole, consfinţind independenţa Venezuelei

 – 1859: În urma bătăliei de la Solferino-Italia (ultima mare bătălie din istorie în care armatele s-au aflat sub conducerea monarhilor lor; soldată cu victoria armatei franco-sarde, conduse de Napoleon al III-lea şi Victor Emmanuel al II-lea, împotriva armatei austriece, conduse de împăratul Franz Joseph I) omul de afaceri elveţian Henry Dunant (1828-1910), îngrozit de suferinţele soldaţilor răniţi, a organizat primul serviciu de asistenţă medicală pe un câmp de luptă, pentru ca în octombrie 1863 să fondeze Mişcarea de Cruce Roşie

 – 1883: S-a născut fizicianul american de origine austriacă Victor Franz Hess; a descoperit şi studiat razele cosmice; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1936, împreună cu americanul Carl David Anderson, pentru descoperirea radiaţiilor cosmice (m. 1964)

 – 1906: S-a născut violoncelistul francez Pierre Fournier (m. 1986)

 – 1911: S-a născut Ernesto Sábato, romancier, eseist şi pictor argentinian (m. 2011)

 – 1915: A murit Matilda Coxe Evans, etnolog american (n. 1849) – 100 de ani

 – 1918: A fost inaugurată prima cursă poștală din lume, pe calea aerului, între Montréal și Toronto

 – 1927: S-a născut Martin Lewis Perl, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1995, împreună cu Frederick Reines, pentru descoperirea leptonului “tau“ (m. 2014)

 – 1930: S-a născut Claude Chabrol, producător de filme, regizor, scenarist şi actor francez; reprezentant al Noului Val francez; considerat un maestru în realizarea peliculelor încărcate de mister (m. 2010) – 85 de ani

 – 1947: S-a născut muzicianul britanic Mick Fleetwood, membru al formaţiei „Fleetwood Mac”

 – 1948: A început Blocada Berlinului, una din primele crize majore internaționale ale Războiului Rece; reforma monetară urma să introducă o singură monedă pentru cele trei zone occidentale de ocupație, a provocat blocada totală asupra Berlinului de Vest de către sovietici care au întrerupt complet comunicațiile cu zona occidentală pe uscat și pe apă; de la 26 iunie 1948, pentru aprovizionarea orașului, a început să funcționeze un „pod aerian” american; Blocada Berlinului, una dintre cele mai mari blocade din istorie, a fost ridicată la 11 mai 1949, când Uniunea Sovietică a permis sosirea ajutoarelor americane, britanice și franceze, care erau trimise pe calea aerului în Berlinul de Vest, operațiune cunoscută sub numele de Operațiunea Vittles

 – 2002: A murit Pierre Werner, economist, jurist şi sociolog luxemburghez; de mai multe ori ministru şi prim-ministru; susţinător al integrării europene, a elaborat un plan de organizare a sistemului monetar; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1913)

 – 2008: A murit Leonid „Leo” Hurwicz, matematician și economist american de origine rusă, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 2007 (n. 1917)

– 2011: A murit fostul antrenor croat Tomislav Ivici, considerat unul dintre antrenorii care au contribuit la dezvoltarea fotbalului modern (n. 1933)

 – 2014: A murit actorul american Eli Wallach (n. 1915) – 1 an