Traficul pe DN6 a fost reluat, după ce angajaţii Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare din Drobeta-Turnu Severin au renunţat la protest

Traficul pe Drumul Naţional 6 a fost reluat, după ce angajaţii Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare din Drobeta-Turnu Severin au renunţat să mai protesteze în zonă. O delegaţie a purtat discuţii cu prefectul judeţului, care le-a spus că va transmite doleanţele ministerelor care le pot rezolva problemele. În urma discuţiilor, oamenii au decis să renunţe la blocarea drumului naţional, dar continuă protestul în faţa sediulu Regiei.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 septembrie