Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal, cunoscută şi sub numele de Legea Big Brother. Documentul prevede că accesul la datele personale se poate face numai cu autorizarea prealabilă a judecătorului. Actul normativ a fost adoptat de Parlament, după ce a fost asumat de liderii partidelor politice parlamentare la consultările de la Palatul Cotroceni, din luna mai.
Reporter: Mihaela Dragomir – Furnizorii serviciilor publice de comunicaţii electronice au obligaţia să pună dispoziţia instanţelor sau a organelor statului datele cu caracter personal cerute, în termen de 48 de ore. Este cea mai importantă şi contestată prevedere a legii promulgate de preşedintele Klaus Iohannis. Legea mai stabileşte că atunci când sunt transmise în format electronic, solicitările şi răspunsurile se semnează cu o semnătură electronică certificată. Datele cu caracter personal nu pot fi stocate însă mai mult de trei ani, mai stabileşte documentul. Mai multe proiecte referitoare la stocarea şi prelucrarea datelor cu caracter personal au fost promovate începând cu 2009, dar ele au fost respinse de Curtea Constituţională pe motiv că încalcă drepturile şi libertăţile individului. Scandalul iscat pe marginea aşa-numitelor legi Big Brother a avut ca rezultat şi demisia fostului şef al SRI, George Maior, care a afirmat ulterior, că motivul gestului său este chiar eşecul adoptării unui astfel de proiect.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 octombrie)