Agenţia anticorupţie (DNA) dezvăluie afaceri dubioase în spatele boom-ului economic din Romania

Acuzații de mită împotriva angajaților de la marea companie de canalizare franceză Veolia au ridicat întrebări cu privire la rolul corupției în boom-ul economic din România. Bucureştiul a mustrat agenția că adus în discuţie tema, scrie Luke Dale-Harris.

O campanie anticorupție a zguduit guvernul român în nucleul său, în ultimele 10 luni, și s-a extins acum la cel mai mare furnizor de apă din lume, grupul Veolia, ridicând întrebări cu privire la activitățile corporațiilor din Europa de Vest în țara cea mai coruptă a UE. Apa Nova Bucureşti, filiala românească a grupului Veolia deținut francezi, a fost acuzată de luare de mită, spionaj asupra angajaților săi și cumpărarea tăcerii presei de la București, într-o anchetă efectuată de Agenția română anticorupție (DNA). Procurorii declară că firma a plătit milioane de euro mită oficialilor români, în scopul de a mări prețul de apă pentru consumatorii români, preţ care a crescut cu peste 1.400% raportat la 2000.
În urma unei percheziţii a poliției la birourilor companiei, la sfârșitul lunii septembrie, doi directori francezi de la Apa Nova – Bruno Roche şi Laurent Lalague – au fost acuzați de procurorii DNA de crearea unor conturi bancare secrete și a unor contracte fictive. Între 2008 și 2015, acestea ar fi fost folosite pentru a plăti peste 12 milioane de euro ($ 13,7) mită către doi înalți oficiali de la București și un om de afaceri, care în schimb şi-au folosit influența pentru a promova politici care să favorizeze societatea. La 7 octombrie, DNA a declarat că a lansat procedurile penale împotriva firmei Roche, iar urmărirea penală a continuat împotriva lui Lalague. Trei români, inclusiv fostul consilier al primarului Bucureştiului și fost trezorier al partidului, au fost, de asemenea, arestați în acest caz. Într-o mișcare care amintește de trecutul comunist din România, Apa Nova a angajat foști lucrători ai serviciilor de informații pentru a-i spiona pe angajații companiei şi pentru a face intervenții pentru a preveni ca oricine să ofere informații ce puteau incrimina compania, potrivit unui fișier făcut public de către DNA.

Agenţia anticorupţie, criticată
Același dosar acuză Apa Nova de a fi cumpărat tăcerea presei. Printr-o companie intermediară, Apa Nova „a cumpărat” bunăvoința presei care, pentru o perioadă de timp, nu a publicat aspecte negative legate de activitățile firmei Veolia Group”, a scris agenția. Cazul vine pe fondul unei serii de investigații importante ale DNA care, de la începutul acestui an, a lucrat la mai bine de 6.000 de cazuri și a răsturnat multe figuri considerate anterior de neatins de lege. Recent, agenția l-a luat în vizor pe prim-ministrul român, Victor Ponta, care este judecat pentru corupție.
Combaterea corupției a adus aplauze de departe, de la Washington și Bruxelles, acesta din urmă cerând României să combată corupţia, ca o solicitare pentru intrarea țării intră în zona Schengen fără frontiere. Dar cazul Veolia a determinat indignarea comentatorilor români, care văd cazul ca pe un exemplu conform căruia Europa de Vest să ordine ţării să îşi cureţe sistemul, pe de o parte, în timp bagă în buzunar profiturile realizate pe seama corupției, pe de altă parte. Între timp, guvernul român a reacționat puternic împotriva eforturilor DNA de combatere a corupției, susținând că aceastea sunt în detrimentul economiei românești, deoarece descurajează oficialii de la semnarea proiectelor, ca să nu intre în vizorul DNA mai târziu. Ei indică statistici care arată că investițiile publice în România sunt la cel mai scăzut nivel de când ţara a aderat la UE, în urmă cu opt ani, și la niveluri de creștere care au scăzut de când campania anticorupţie a început în mod serios, la sfârșitul anului trecut.
La începutul acestui an, Ponta a acuzat DNA că duce „țara înapoi la vremurile lui Stalin sau Ceaușescu”, în sprijinul general al miniștrilor din guvern. „Mulți politicieni și oameni de afaceri din România consideră corupția ca fiind un fel de necesitate, cu scopul de a ocoli birocrația și de a lucra eficient”, a declarat pentru DW Andrei Aştefănesei, un anchetator de la ‘câinele de pază’ anti-corupție România curată. „Este ridicol; dacă face lucrurile se miște mai repede, acea afacere nu este niciodată bună pentru societate în general, ci doar pentru cei puțini care profită de pe urma ei”. Majoritatea românilor, se pare, împărtăşesc opiniile lui Aştefănasei. DNA este în mod repetat considerat ca instituție având cea mai de cotă de încredere din țară; pe de altă parte, solicitările pentru demisia lui Ponta îl urmăresc din vară, când DNA a menționat pentru prima dată numele lui în legătură cu corupția.
Autor: Luke Dale-Harris

DEUTSCHE WELLE (Lb. engleză), 12 octombrie 2015

Cristina Zaharia