Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, susţine că Romania a făcut progrese în combaterea corupţiei

România a făcut progrese semnificative în combaterea corupţiei şi pentru îmbunătăţirea mediului economic, susţine ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm. Prezent la un forum pe teme economice desfăşurat în capitală, el a adăugat că ţara noastră are atuurile necesare pentru a deveni o rampă de lansare a investitorilor în regiune şi i-a îndemnat pe politicieni să nu se mai amestece în administrarea companiilor de stat cu scopul de a obţine beneficii.

Hans Klemm: În anul 2016 vor avea loc două serii de alegeri. Fac apel la liderii români să dea un exemplu pentru viitor, să lase la o parte preocupările politice pe termen scurt şi să se concentreze asupra binelui ţării pe termen lung în adoptarea de legislaţie nouă sau revizuirea legislaţiei existente; să înceteze să se amestece în administrarea companiilor de stat în scopul obţinerii de beneficii politice şi să le permită acestora să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu bunele practici de afaceri.

Realizator: Ambasadorul american a făcut, totodată, apel la liderii români să-i apere în mod public şi ferm pe procurorii care îi anchetează pe corupţi şi să sprijine un sistem judiciar independent.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 octombrie