Localitatea Dâlja este aproape ruptă de lume din cauza unui drum greu practicabil

La doar cinci kilometri de Petroşani, o comunitate este aproape ruptă de lume din cauza unui drum greu practicabil, pentru care nu s-au găsit niciodată fonduri. Este vorba despre oamenii din localitatea Dâlja, care aparţine de administraţia municipiului din vecinătate. Corespondentul nostru, Ilie Pintea, a fost acolo şi relatează.

Reporter: Localnicii spun că cel mai mult au de suferit copiii din ciclul gimnazial care trebuie să ajungă la şcolile din municipiu, în special atunci când microbuzul şcolar se strică, aşa cum s-a întâmplat de curând, şi părinţii fac cu rândul pentru a-i duce pe cei mici la cursuri. Nici ambulanţa nu poate urca decât o parte din drum, iar un bărbat care face dializă de 13 ani spunea că în mai multe rânduri a ajuns la spital cu calul pentru că maşina de transport nu a putut străbate drumul până la el. Primăria nu are prea multe soluţii în ceea ce priveşte această comunitate. Relieful accidentat face dificile lucrările de întreţinere, iar pentru asfaltare nu au fost găsite fondurile necesare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 octombrie