Accident soldat cu 42 de victime în sud-vestul Franţei

Cel puţin 42 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma coliziunii dintre un camion şi un autobuz în sud-vestul Franţei, relatează presa franceză. Cele două vehicule se pare că s-au ciocnit în apropierea oraşului Puisseguin, în regiunea vitivinocolă Gironde, situată la est de Bordeaux. Publicaţia Sud Ouest anunţă că autobuzul transporta persoane în vârstă care plecau în vacanţă. Acesta este, se pare, cel mai grav dezastru rutier care s-a produs în ultimii 33 de ani. Potrivit presei franceze, în urma accidentului ambele vehicule au luat foc, opt persoane au reuşit să scape de flăcări, cinci dintre ele fiind rănite. Preşedintele Franţei a postat în mediul online că autorităţile „sunt pe deplin mobilizate în cazul acestei teribile tragedii”. Potrivit relatărilor, ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve, se îndreaptă către locul producerii accidentului, informează ediţia online a BBC.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 octombrie)