Mugurel Florescu, primul şef al Parchetelor Militare după 1989, s-a prezentat la Parchetul General în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990

Mugurel Florescu, primul şef al Parchetelor Militare după 1989, s-a prezentat, în această dimineaţă, la Parchetul General în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990. El a spus că a făcut prima anchetă pe care nu a apucat să o finalizeze, fără a preciza motivul. Fostul procuror a adăugat că nu a fost implicat în mineriadă şi că-i pare rău de victime. Reporterul Diana Surdu aminteşte că, în ultimele două zile, demnitari din acea perioadă au fost puşi sub urmărire penală pentru infracţiuni împotriva umanităţii. Printre ei se numără fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul său consilier Emil „Cico” Dumitrescu şi fostul şef al SRI Virgil Măgureanu. Pentru Petre Roman, Victor Stănculescu şi Gelu Voican Voiculescu procurorii militari au cerut avizul Preşedinţiei pentru urmărirea penală, dată fiind calitatea lor de foşti miniştri.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 octombrie)