Revista presei internaţionale – 24 octombrie 2015

Presa internaţională acordă spaţii ample luptei împotriva ISIS şi conflictului sirian, precum şi crizei refugiaţilor din Europa. Secretarul de stat american John Kerry a început vineri la Viena discuţii cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în vederea soluţionării conflictului din Siria, după ce forțele rusești au început luna trecută loviturile aeriene în această țară arabă – relatează „Wall Street Journal”, precizând că întâlnirea bilaterală a diplomaţilor rus şi american face parte din întâlnirea mai largă la nivel înalt a miniştrilor de externe din SUA, Rusia, Turcia şi Arabia Saudită, având ca temă situaţia de criză din Orientul Mijlociu. Întâlnirea este menţionată şi de cotidianul austriac „Der Standart”, care precizează că prima întâlnire a avut loc între miniştrii rus si american de externe, urmând ca ulterior să se desfăşoare şi o întâlnire comună şi cu omologii lor din Turcia şi Arabia Saudită. „Russia Today”, pe de altă parte, îl citează pe şeful Statului Major General rus, care a declarat că forţele aeriene ruseşti au întrerupt rutele de aprovizionare folosite de Statul Islamic dinspre Irak către Siria, prin bombardarea unui pod peste râul Eufrat.
Un alt subiect de actualitate îl constituie schimbarea politicii italiene în cadrul ofensivei împotriva aşa-numiţilor „barbari din gruparea teroristă Stat Islamic”, iar ziarul „Corriere della Sera” prezintă în acest sens decizia conform căreia avioanele italiene de luptă de tip Tornado nu se vor mai limita doar la misiuni de recunoaştere, ci vor lansa atacuri împotriva poziţiilor SI din Irak. Publicaţia menţionează că avioane ale unor ţări mult mai mici decât Italia erau implicate până acum în acţiuni de luptă împotriva ISIS, adăugând că singura naţiune majoră care nu a luat o decizie în acest sens este Germania.
Pe fondul crizei din Siria, care a generat un val masiv de emigranţi către Europa, „Wall Street Journal” notează că Serbia şi Croaţia au convenit să fluidizeze traficul de migranţi la frontiera lor comună, după ce mii de oameni, incluzând şi copii, au fost nevoiţi să petreacă întreaga noapte, fără a avea adăpost, la temperaturi foarte scăzute.
Alte teme abordate de presa de peste ocean sunt audierea dnei Hillary Clinton cu privire la atentatul de la Benghazi din 2012 şi cumplitul accident rutier care a avut loc în Franţa, soldat cu moartea a 42 de persoane. „New York Times” relatează că audierile privind atentatul soldat cu moartea ambasadorului american în Libia şi a trei dintre colegii acestuia au durat mai multe ore. „The Guardian” afirmă că Hillary Clinton nu a putut fi pusă în încurcătură în cursul audierilor, fapt care ar putea reprezenta atât un element crucial pentru cursa pentru Casa Albă din 2016, cât şi o mare dezamăgire pentru rivalii acesteia.
Presa franceză se ocupă pe larg despre tragedia de ieri care a avut loc în Franţa, o ciocnire între un camion şi un autobuz, soldată cu moartea a cel puţin 42 de oameni. „Libération” redă o declaraţie a primarului localităţii Puisseguin, unde a avut loc accidentul, potrivit căruia un camion ar fi scăpat de sub control şi ar fi ajuns de-a curmezişul drumului, blocând astfel calea unui autobuz, al cărui şofer nu l-a mai putut evita. „Le Monde” titrează sec „Ce ştim despre coliziunea fatală din Gironde”, dând detalii despre victime, cum ar fi faptul că pasagerii autobuzului erau toţi membri ai unui club de pensionari care plecaseră în excursie spre localitatea Arzac. 42 din cei 49 de oameni de la bordul autobuzului au murit, arşi de vii, iar alţi patru sunt grav răniţi. „Le Figaro” îl citează pe prima pagină pe premierul Manuel Valls, care a declarat că „Franţa şi francezii sunt în doliu”.

(Ovidiu Popescu)