Diabetul zaharat

Diabetul zaharat este un sindrom caracterizat prin valori crescute ale concentrației glucozei în sânge (hiperglicemie) și dezechilibrarea metabolismului. Valorile normale ale glicemiei, complicațiile diabetului, precum și modalitățile de prevenire a diabetului zaharat sunt precizate, în cadrul interviului, de doamna dr. Livia Florentina Firan, medic primar diabet, nutriție, boli metabolice în cadrul Centrului Medical de Diagnostic și Tratament Ambulator și Medicină Preventivă (CMDTAMP) București.

Reporter: Emilia Radu – Doamna dr. Livia Firan, de ce diabetul este denumit ca fiind o „boală a secolului”?

Dr. Livia Florentina Firan: Diabetul este, într-adevăr, boala secolului și incidența lui este din ce în ce mai mare. Diabetul este o boală care ne afectează pe foarte mulți și conține un grup heterogen de boli în cazul diabetului, dar care de fapt se însoțesc de o intoleranță la glucoză. Această tulburare metabolică, pe lângă intolereanța la glucoză, include și alte deteriorări ale metabolismului, atât cel protidic, cât și cel lipidic. Tulburările pe care le sesizăm, caracteristice bolii, sunt cele de deficit de secreție de insulină care poate fi, fie relativă, fie absolută. Deci pancreasul poate fi afectat și atunci nu mai are ce să dea, producția de insulină scade.

Reporter: Care este valoarea normală a glicemiei? Dacă la un control de rutină aflăm că avem glicemia 120 este cazul să ne alarmăm?

aparat diabetDr. Livia Florentina Firan: Valorile normale ale glicemiei sunt situate între 60 și 110 mg/dl sau între 70 și 110 mg/dl, depinde de laborator. Semnalul de alarmă intervine în momentul când acel 120, poate chiar mai mult, se însoțește și de o simptomatologie: am mai scăzut în greutate, poate mi-e sete, poate manânc prea multe dulciuri, poate am prea multe kilograme și atunci, asociate, mă duc cu gândul că s-ar putea să instalez un diabet sau pot să-l am și să nu fi știut de el. Deci creșterea în greutate, coraborată cu viață sedentară și cu mâncat haotic, poate fi un semnal că se instalează diabetul sau poate chiar este instalat.

Reporter: La ce alte afecțiuni să ne așteptam dacă s-a instalat diabetul ?

Dr. Livia Florentina Firan: Sunt două tipuri de complicații care duc la o invaliditate în această boală, și anume: complicații macrovasculare și microvasculare. Cele macrovasculare ating cordul, circulația cerebrală și circulația periferică și aici apar infarctul de miocard și accidentul vascular cerebral. Cele microvasculare ating vasele mai mici și ne afectează rinichii, ochii și mai este neuropatia diabetică, după care se ajunge la amputație. Afectăm ochii apare orbirea, afectăm rinichii – insuficiența renală și dializa. Deci toate sunt invalidate, nu mai spunem de complicațiile macrovasculare. Deci observăm că este un complex de boli care sunt sub această umbrelă a diabetului. Sunt două tipuri de diabet: diabetul de tip 1 și diabetul de tip 2.

Reporter: Care sunt simptomele diabetului, în funcție de tipul acestuia?

Dr. Livia Florentina Firan: Cele mai zgomotoase simptome sunt la diabetul de tip 1, când apare o deficiență de insulină sau o scădere a insulinei în jur de 80%. În momentul acela deteriorarea este destul de rapidă și apare: scădere ponderală – pacientul scade foarte mult în greutate -, apare setea permanentă (polidipsie) și apare urinarea în cantitate mare și frecventă (poliurie). La diabetul de tip 2, în afară de un deficit de insulină, mai apare și rezistența la insulină prin periferie. Deci dacă sunt persoane obeze, automat grăsimea este un impediment. Deci apare și o rezistență la insulină. De aceea este foarte înșelător la tipul 2 de diabet, pentru că simptomele de debut nu sunt zgomotoase pentru că rezervă de insulină există, este prost utilizată sau există această rezistență la utilizarea insulinei și atunci descoperim destul de târziu boala.

Reporter: Cum se tratează diabetul?

Dr. Livia Florentina Firan: În funcție de tipul bolii, de vârstă, de constituția fiecăruia există un tratament medicamentos și un tratament cu insulină. Tratamentul medicamentos este cu antidiabetice orale, care, de multe ori, se pot combina cu insulina. Există niște protocoale, niște ghiduri terapeutice pe care noi suntem obligați să le respectăm, dar nu putem spune că tratăm neapărat conform ghidului, pentru că fiecare individ este unic și atunci trebuie să ne adaptăm cu tratamentul la fiecare pacient în parte. În schimb, esențial este regimul alimentar. Deci din experiența pe care o am, indiferent de pacient, dacă nu îmi ține regimul alimentar foarte corect nu vom ajunge la niciun rezultat, cu sau fără antidiabetice orale, cu sau fără insulina. Deci indiferent de tipul de diabet, obligatoriu și necesar este menținerea dietei regimului alimentar specific bolii.

Reporter: Diabetul poate fi prevenit? Cum anume?

Dr. Livia Florentina Firan: Din punctul meu de vedere, da. În ultimii ani noi am reușit, prin mass-media, să explicăm populației că de fapt diabetul nu este o boală cu care să te joci, că dacă ai avut peste 4 kg când te-ai născut ești predisus la diabet dacă nu consumi sau consumi niște alimente care te-ar putea duce la această afecțiune. Dacă în familie, indiferent de linie genetică, mai sunt diabetici, atunci trebuie să vii la control. Și atunci populația deja și multe persoane și-au dat seama că nu este de glumit cu această boală fiind o boală dramatică prin complicații și vin și se controlează din timp. Dacă apare o suspiciune, poate fi un prediabet. Dacă noi prindem pacientul în acea zonă și îl educăm să își schimbe modul de viață, modul alimentar și modul de viață, să treacă de la o viață sedentară la o viață activă, nu neapărat să devină atlet sau înotător de performanță, dar să facă mișcare zilnic și să mențină un tip de alimentație, boala nu se instalează sau dacă apare, apare foarte târziu.

Reporter: Dacă renunțăm la dulciuri și la făinoase, prevenim diabetul?

Dr. Livia Florentina Firan: Prevenție, hai să spunem, nu se poate face din timp sau trebuie să ne educăm copiii de mici să renunțe la anumite tipuri de alimente, în general dulciurile bazate pe zahăr. Zahărul nu este un aliment actualmente preferat de noi, de diabetologi, pentru că oricum duce la multe necazuri și modificări în timp. A preveni înseamnă să duci o viață diferită de ceea ce vedem. Adică: să mergi pe jos cel puțin 3 km pe zi, să manânci puțin și des – este valabil mai ales pentru persoanele supraponderale sau obeze. Trebuie să obișnuim copiii să intre în acest regim de mici. Deci, să le formăm un mod de a se alimenta corect, care înseamnă: a respecta un orar de masă, niște mese mici – 3 mese principale, între mese se poate servi câte un fruct sau o gustare. Există multe tipologii de alimentație și important este să nu instalezi boala, să mănânci corect, să asociezi corect alimentele și să faci mișcare și atunci, automat, nu se va instala boala.

Interviu realizat de Emilia Radu


*Informațiile prezentate în aceasta rubrica au caracter orientativ și nu înlocuiesc consultul medical de specialitate