Hemoroizii – cauze, simptome, tratament

hemoroizi1Hemoroizii reprezintă dilatații ale venelor hemoroidale la nivelul anusului și rectului și pot apărea din cauza unor predispoziții constituționale, ca o consecință a unor boli sau existența unei stări fiziologice. Dr. Iuliana Avădanei, medic de medicină generală cu competențe în homeopatie, precizează tipurile de hemoroizii, ce simptome dau și cum se pot trata.

Dr. Iuliana Avădanei: Există două tipuri de hemoroizi:

  • interni – localizați în interiorul rectului;
  • externi – se dezvoltă sub pielea din jurul anusului.

Simptomele clasice ale hemoroizilor interni sunt reprezentate de prezența sângelui în scaun. Sângele este observat atât în scaun, pe hârtia igienică, cât și in vasul de toaletă. Hemoroizii interni pot să alunece în afara anusului și să producă mâncărime, secreții mucoase și incontinență fecală. Hemoroizii interni sunt nedureroși, chiar dacă produc sângerare. Diferite afecțiuni: traumatizare în timpul travaliului, surplusul de greutate din timpul sarcinii, obezitatea, constipația cronică, diareea pot determina hemoroizii interni să se umfle sau să se irite și să sângereze.

Hemoroizii externi nu au o semnificație patologică deosebită, se complică foarte rar și apar în special la femeia însărcinată.. Pacienții cu hemoroizi externi pot prezenta inflamații dureroase sau excrescente dure, dureroase (din cauza prezenței cheagului sangvin). Dacă hemoroizii sunt iritați prin: defecație, frecare sau curățare, pot să apară mâncărimi sângerări în zona respectivă. Hemoroizii trombozați (cauzați de către un cheag sangvin) necesită să fie tratați imediat de către medic, care va îndepărta cheagul.

Reporter: Ce anume cauzează apariția hemoroizilor?

Dr. Iuliana Avădanei: Hemoroizii pot fi cauzați de: actul defecației în timpul mișcărilor intestinale, constipația habituală, diareea (frecvența, cantitate mare, scaun apos), sarcina (în special în al treilea trimestru), ciroză hepatică (poate cauza acumularea sângelui în vasele din jurul rectului).

Hemorrhoids2Printre factorii de risc care duc la apariția hemoroizilor se numără:

  • constipația cronică: sedentarismul, alimentația dezechilibrată și stresul cauzează constipație. Unele laxative utilizate în exces și pentru o perioada mare de timp pot da dependență și apoi constipație. Pe termen lung, constipația poate provoca hemoroizi și sindromul de colon iritabil;
  • kilogramele in plus;
  • episoadele frecvente de diaree
  • statul pe scaun foarte multe ore zilnic;
  • ridicarea de obiecte grele frecvent;
  • practicarea unor sporturi care necesită eforturi violente.

Reporter: Cum pot fi hemoroizii diagnosticați?

Dr. Iuliana Avădanei: Este importantă descrierea tuturor simptomelor medicului. În timpul examinarii medicul poate observa hemoroizii externi și bombarea hemoroizilor interni. Când hemoroizii nu sunt vizibili în jurul anusului, medicul poate examina interiorul canalului anal folosind un instrument cu o sursă de lumina numit anoscop. În unele cazuri, medicul va recomanda o examinare atentă a porțiunii inferioare a colonului (sigmoidoscopie) sau a întregului colon (colonoscopie) folosind colonoscopul pentru a se asigura ca nu este prezentă nici o boala inflamatorie sau cancerul de colon.

Reporter: Cum se tratează hemoroizii?

Dr. Iuliana Avădanei: Tratamentul presupune combaterea factorilor de risc. Deci, practic, o schimbare a modului de viață. Când statusul e depășit se apelează la antiinflamatoare și tonice venoase, mergându-se în cazuri grave recidivante la abordarea chirurgicală.

Reporter: Hemoroizii pot fi tratați prin homeopatie? În ce constă tratamentul homeopat?

Dr. Iuliana Avădanei: Da. Tratamentul homeopat se adresează inflamației venoase, terenului și simptomatologiei. Sistematic se ia: Arnica CH 9, Aesculus compus sau formula homeopată 15 plantextract, Lachesis CH15. În urma apariției hemoroizilor inflamați, ca urmare a exceselor alimentare și condimentelor, se ia Nux Vomica CH 15. Hemoroizii de sarcină se tratează cu Sepia CH15.

Interviu realizat de Emilia Radu


Informațiile prezentate în aceasta rubrica au caracter orientativ și nu înlocuiesc consultul medical de specialitate.