Programul „Laptele şi cornul” va fi reluat în judeţul Prahova

În judeţul Prahova, programul „Lapte şi corn” va fi reluat mâine, după ce distribuirea acestor alimente a fost oprită ca urmare a îmbolnăvirii mai multor elevi, care le-au consumat la şcoală. Corespondenta noastră spune că analizele efectuate la loturile de lapte distribuit în şcolile unde s-au îmbolnăvit elevii au relevat că la producător acesta era bun pentru consumul uman, dar a fost transportat şi depozitat în condiţii improprii. Autorităţile locale au decis că se va distribui numai lapte UHT – care poate fi păstrat la temperaturi normale timp de mai multe luni -, pentru a se elimina orice posibilitate de depreciere a produselor.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 decembrie)