Modificări în 2016 în cadrul procesului electoral

 În 2016, românii vor fi chemaţi la urne de două ori, pentru alegerile locale – la sfârşitul primăverii, respectiv, pentru parlamentare – la finalul toamnei. Datele desfăşurării scrutinelor va fi stabilită prin hotărâre de guvern, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării. În procesul electoral intervin, în acest an, şi alte modificări.
Alegerile locale şi parlamentare se desfăşoară după noi reguli adoptate în 2015 de parlament. Astfel, primarii vor fi aleşi ca şi până acum, într-un singur tur de scrutin, dar cheltuielile electorale se vor recupera de la bugetul de stat, şi nu din bugetele locale, ca până acum. Preşedintele Consiliului judeţean va fi ales în mod indirect, din rândul consilierilor judeţeni. Şi pentru alegerile parlamentare din 2016 legea a fost schimbată. Documentul prevede revenirea la votul proporţional pe liste şi păstrarea pragului electoral de 5%, dar şi norme de reprezentare a parlamentarilor la numărul de cetăţeni. Astfel, din acest an, legislativul va avea 134 de senatori şi 308 deputaţi, la care se adaugă 18 reprezentanţi ai Minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, şi 6 din partea cetăţenilor din diaspora. Numărul total de parlamentari va fi de 466, faţă de 588 în prezent. La ambele tipuri de scrutin Autoritatea Electorală Permanentă va implementa un sistem informatic de monitorizare a prezenţei la urne, ceea ce presupune că în fiecare secţie de votare va exista un calculator cu lista de alegători interconectată la o bază de date centrală. În aceste condiţii, dacă cineva încearcă să voteze de două ori, sistemul electronic va semnaliza. O altă premieră pentru alegerile parlamentare din 2016 este introducerea votului prin corespondenţă pentru românii care au domiciliul sau reşedinţa în afara ţării.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (1 ianuarie)