Zeci de migranţi s-au înecat în apele Mării Egee

Peste 40 de migranţi s-au înecat în două incidente separate petrecute în dreptul coastelor Greciei şi Turciei, în încercarea de a ajunge în statele Uniunii Europene. Două ambarcaţiuni s-au scufundat în apropiere de insulele greceşti. Aceste două tragedii sunt rezultatul unei combinaţii letale: sute de refugiaţi care încearcă în fiecare zi să ajungă peste mare în statele europene, vremea nefavorabilă şi ambarcaţiunile supraaglomerate. Prima barcă a lovit stâncile din dreptul insulei Farmakonisi, 15 persoane au reuşit să ajungă la mal, iar şase copii s-au înecat. A doua ambarcaţiune s-a scufundat în dreptul insulei elene Kalymnos. 26 de persoane au fost recuperate din mare, dar la bordul vasului se aflau aproximativ o sută de persoane, relatează corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 22 ianuarie