Ziua NATO în România

 Ziua NATO în România se aniversează, în fiecare an, în prima duminică a lunii aprilie. Cu acest prilej, astăzi, sediul Ministerului Apărării Naţionale va fi deschis publicului între orele 8.30 şi 13.00. Ceremonia militară dedicată aderării ţării noastre la Alianţa Nord-Atlantică va avea loc la ora 9.00. Vizitatorii mai pot urmări un exerciţiu de mânuire a armamentului, executat de militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, precum şi o expoziţie exterioară de tehnică militară.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 aprilie)