Premierul Dacian Cioloş, prezent la un eveniment caritabil dedicat copiilor vulnerabili ai României

Obiectivul guvernului, indiferent cine va fi prim-ministru, este ca în 2020 să nu mai avem copii instituţionalizaţi – a declarat premierul Dacian Cioloş, în această seară, în deschiderea „Concertului Speranţei”, un eveniment caritabil dedicat copiilor vulnerabili ai României. „România a pornit în 1990 cu 100.000 de copii instituţionalizaţi în peste 700 de centre, şi, încet-încet, lucrurile au evoluat în bine, dar încă avem astăzi 57.000 de copii care nu sunt în familiile lor” – a spus premierul. În opinia sa, în paralel cu găsirea unor familii pentru aceşti copii, este important ca, prin aplicarea unor măsuri precum cele cuprinse în pachetul anti-sărăcie, să fie oprit fenomenul abandonului. Evenimentul de la Ateneul Român a fost organizat de Fundaţia „Speranţă şi Case pentru Copii” („Hope and Homes for Children”) România.

RADOR (10 aprilie)