Finanţarea externă pentru tratamentul pacienţilor cu forme rezistente ale tuberculozei va fi întreruptă

Finanţarea externă pentru tratamentul pacienţilor cu forme rezistente ale tuberculozei va fi întreruptă – avertizează specialiştii. Ei amintesc că, în ultimii ani, medicaţia acestora a fost asigurată din fonduri ale unor organizaţii mondiale. Managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti, Gilda Popescu, afirmă că ţinta acestui an este asigurarea unui tratament corect, complet şi continuu pentru aproape 850 de pacienţi care au dezvoltat forme rezistente ale acestei boli.
Gilda Popescu: Dacă în 2015 erau 293 prin fonduri norvegiene şi 26 prin fond global, încercăm ca în 2016 să avem încă 707 pacienţi acoperiţi prin fonduri norvegiene şi 140 prin fondul global. România are cea mai înaltă rată de depistare a tuberculozei din regiunea OMS Europa, de 79%, încă din anul 2010, fiind peste media de 70%, cât este în Uniunea Europeană. Incidenţa globală a tuberculozei a scăzut, în ultimii 14 ani, cu 49,8 procente.
Realizator: Declaraţia medicului Gilda Popescu a fost consemnată de reporterul RRA, Marilena Frâncu. Ea se numără printre jurnaliştii premiaţi la concursul Asociaţiei pentru Sprijinirea Pacienţilor cu tuberculoză multidrog rezistentă. Organizatorii au apreciat că documentarul Marilenei Frâncu, difuzat în emisiunea „La dispoziţia dumneavoastră”, a determinat autorităţile să ia măsuri pentru combaterea bolii care, dacă nu este tratată, poate duce la invaliditate şi deces. Diplomele de excelenţă au fost înmânate de ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, iar materialul jurnalistic premiat poate fi ascultat pe pagina de internet romaniaactualitati.ro

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 mai