ASF a decis să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Carpatica Asig SA

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Carpatica Asig SA. Nicoleta Stoian vine cu mai multe informaţii.

Reporter: ASF a luat această decizie după ce s-a constatat că societatea de asigurări Carpatica este în insolvenţă. Aceasta avea în portofoliu, la sfârşitul anului trecut, peste un milion de poliţe RCA, dar din cauza situaţiei financiare grave în care se află compania, Autoritatea va cere deschiderea procedurii de faliment. Şeful Direcţiei de Protecţia Consumatorilor din ASF, Călin Rangu, a explicat, pentru Radio România, ce ar trebui să facă cei care au poliţe la Carpatica Asig sau cei care ar trebui să fie despăgubiţi în baza acestora:

Călin Rangu: Cei care au asigurări RCA în momentul în care vor avea un accident auto vor trebui să înmâneze această asigurare emisă de Carpatica păgubitului, iar păgubitul va trebui să ştie că trebuie să se adreseze Fondului de Garantare al Asiguraţilor pentru a depune o cerere de despăgubire, de primire a banilor pe care îi merită pentru repararea maşinii, plăţile urmând a se efectua după declararea definitivă a falimentului.

Reporter: Decizia ASF privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurări Carpatica este a doua de acest gen în decurs de o lună. La sfârşitul lui iunie, Autoritatea a luat măsuri similare faţă de societatea FORTE Asigurări Reasigurări S.A.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 iulie