Ziua Imnului naţional

Astăzi este Ziua Imnului naţional. La Bucureşti, evenimentul va fi marcat de la ora 9:00, printr-o ceremonie organizată în Piața Tricolorului, în prezenţa secretarilor de stat din Ministerul Apărării Naţionale şi a şefului Statului Major General, informează un comunicat al MApN. „Deşteaptă-te române!” a fost compus de Anton Pann, iar versurile au fost crise de poetul Andrei Mureşanu, de la a cărui naştere se împlinesc, în noiembrie, 200 de ani.

Începând din 1848, „Deşteaptă-te, române!” a fost un cântec drag românilor, insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei.
„Deşteaptă-te, române!” a fot cântat pentru prima dată la 29 iulie 1848 și a fost ales, imediat după Revoluţia din decembrie ’89, Imnul Naţional al României. Din  anul 1998,  29 iulie a devenit Ziua Imnului  Naţional, zi sărbătorită şi în acest an în toată ţara. În Piaţa Tricolorului  din Capitală estse programată o ceremonie religioasă şi un spectacol susţinut de muzica reprezentativă a Ministerului  Apărării Naţionale şi muzicile militare ale Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul şi Jandarmeriei Române. Vor fi interpretate inclusiv imnurile pe care le-a avut  România de-a lungul timpului: „Trăiască Regele”  „Zdrobite cătușe”, ” Te slăvim, Românie!”, „Pe-al nostru steag e scris UNIRE!”, „Trei culori”. Spectacolul va fi încheiat prin  intonarea  Imnului Național  „Deşteaptă-te, române!” în interpretarea sopranei Carla Muşat de la Ansamblul artistic al Armatei. Potrivit Constituţiei, Imnul Naţional este considerat simbol naţional alături de  drapelul tricor, stema ţării şi sigiliul statului.

Traficul rutier va fi restrictionat astăzi în Capitală, în jurul orei 9:00, în Piaţa Tricolorului din faţa Palatului Cercului Militar Naţional de pe Calea Victoriei.

Deşteaptă-te, române!

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte! ” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!