Numărul de secţii de votare din străinătate riscă să fie mai mic la alegerile parlamentare din toamnă faţă de alegerile precedente

Numărul de secţii de votare din străinătate riscă să fie mult mai mic la alegerile parlamentare din toamnă decât la scrutinele precedente, dacă nu va fi modificată Legea electorală, atrage atenţia ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Maria Ligor. Ea spune că actualele prevederi nu permit înfiinţarea de secţii de votare la cerere, ceea ce va face ca zeci dintre acestea, din ţări ca Italia, Spania sau Republica Moldova, să dispară. Una dintre modificările pe care Maria Ligor le propune este posibilitatea ca listele suplimentare să fie utilizate la toate secţiile de votare care vor fi create în străinătate.
Maria Ligor: Sunt două intervenţii minimale, care nu modifică esenţa legii şi vizează pe de o parte completarea listei de secţii de votare şi cu secţii de votare la propunerea Ministerului de Externe, propunere care însă trebuie să fie aprobată de Autoritatea Electorală Permanentă, şi a doua modificare, cea a introducerii posibilităţii de a utiliza listele suplimentare la toate secţiile de votare, fără deosebire.
Realizator: Românii din străinătate vor putea vota prin corespondenţă, pentru prima dată, anul acesta, cu condiţia să fie înscrişi în Registrul Electoral. Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, doar în jur de patru mii de conaţionali din diaspora s-au înregistrat, până acum, în acest Registru.