Rihanna va primi un premiu pentru întreaga carieră, la gala MTV de la New York

Rihanna va primi un premiu pentru întreaga carieră la gala MTV Video Music Awards 2016, care va avea loc pe 28 august, la New York – a anunţat joi canalul MTV. Premiul Michael Jackson Video Vanguard, care se va acorda în cadrul ceremoniei Video Music Awards (VMA), este cea mai importantă recunoaştere din industria video-muzicală, care oglindeşte nu numai rolul important îndeplinit de artist în viaţa muzicală, ci şi în lumea filmului, modă şi în cultura muzicii pop şi, totodată, îi premiază activitatea filantropică. Rihanna, în vârstă de 28 de ani – care joi va susţine un concert pe marea scenă a Festivalului Sziget (Insula) din Budapesta, în faţa unui public numeros – a mai câştigat anterior premiul Galei VMA, de două ori, pentru cel mai bun video muzical al anului. Cântăreaţa din Barbados, de opt ori laureată a Premiului Grammy, are până în prezent peste 61 milioane de albume vândute. Starul are şi o fundaţie caritabilă în Barbados, Fundaţia Clara Lionel, şi, totodată, susţine o serie de activităţi culturale, care au ca scop îmbunătăţirea serviciilor de sănătate. La Gala de decernare a premiilor din New York, care va avea loc la Madison Square Garden, şi Rihanna va urca pe scenă. Cântăreaţa a fost nominalizată în acest an la patru premii VMA: pentru melodia „Work”, pe care a pregătit-o împreună cu rapperul canadian Drake, precum şi pentru melodia „This Is What You Came From”, la care a lucrat alături de Calvin Harris. Premiul Vanguard a fost decernat anul trecut lui Kanye West, iar anterior l-au mai primit şi Michael Jackson, Britney Spears şi Justin Timberlake.

(www.mediamix.mti.hu – 12 august)