AEP a anunţat că a crescut numărul de alegători înscrişi în Registrul Electoral

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că 18 milioane 300 de mii de alegători sunt înscrişi în Registrul Electoral. Faţă de alegerile locale, numărul acestora este mai mare cu aproximativ 60 de mii. Vicepreşedintele instituţiei, Marian Muhuleţ, explică de unde vine această creştere a numărului de alegători.

Marian Muhuleţ: În această perioadă avem cetăţeni care au primit cetăţenie română, cetăţeni care au împlinit vârsta de 18 ani şi îşi vor putea exercita dreptul de vot, la alegerile din 11 decembrie şi cetăţeni care vor împini 18 ani până la data de 11 decembrie, pentru că cifra anunţată de noi, de 18 milioane 325 de mii 895 se referă la alegători cu 18 ani împliniţi la data alegerilor. În prezent, în Registrul Electoral, avem înscrişi cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării: 609.962 de cetăţeni.

Realizator: Următoarele date oficiale privind numărul total de alegători vor fi anunţate în momentul tipăririi listelor electorale, a mai precizat vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Marian Muhuleţ.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 septembrie