Donald Trump a solicitat Congresului să ancheteze dacă telefoanele sale au fost ascultate în campania electorală

 Preşedintele SUA, Donald Trump, a solicitat Congresului să ancheteze acuzaţiile potrivit cărora Barack Obama ar fi ordonat ascultarea telefoanelor sale în timpul campaniei electorale. Secretarul de presă al administraţiei Trump a precizat că ancheta în cazul presupusei implicare a Rusiei în alegeri ar trebui să stabilească, de asemenea, dacă s-au exercitat în mod abuziv atribuţiile executive. Preşedintele Trump a făcut aceste acuzaţii într-o serie de postări în mediul online fără însă a prezenta dovezi în acest sens. Domnul Obama nu a „ordonat niciodată supraveghrea vreunui cetăţean american”, a transmis purtătorul său de cuvânt, informează ediţia online a BBC. /cstoica/menescu

(www.bbc.co.uk – 5 martie)