BALKAN INSIGHT: România examinează posibilitatea găzduirii Unităţii de Contrainformatii a NATO

Alianța Vestică a cerut României să găzduiască o unitate de contrainformaţii, pentru a sprijini trupele sale din zona Mării Negre, în timp ce țara așteaptă, de asemenea, desfăşuraarea unor avioane britanic și cel mai mare exercițiu militar al NATO din istoria sa

 

NATO a cerut stabilirea unui centru de contrainformaţii la București, pentru a acționa împotriva „amenințărilor raportate“ și pentru a sprijini structurile alianței în țară împotriva spionajului și sabotaj de către forțe ostile. Cererea vine pe fondul pregătiri intense pentru desfășurarea în România a celui mai mare exercițiu al NATO din istoria țării – țara va găzdui 25.000 de militari din 11 țări, în luna iunie. Parlamentul României urmează să aprobe cererea NATO, în următoarea sesiune plenară, după ce aceasta a trecut prin comisiile de apărare ale ambelor camere. Unitatea, ACCI Bucharest Detachement- BuDET, este, de asemenea, destinată să instruiască și să formeze personalul din țările alianței în regiune pentru a investiga și a contracara amenințările raportate, în conformitate cu Comandamentul Suprem al Forţelor Aliate din Europa. NATO a trimis cererea oficială președintelui României, Klaus Iohannis, la sfârșitul lunii martie, și a cerut şi aprobarea președintelui Senatului.

Două structuri NATO au fost înființate în România în baza deciziilor de la summit-urile alianței din Țara Galilor, în 2014, și din Polonia, în 2016, pentru a reasigura membrii din Europa de Est de luarea unei poziții mai agresivă împotriva Rusiei. Forța de integrare a NATO – NFIU – și sediul central al Diviziei Multinaționale au fost înființate după anexarea de către Rusia a Crimeei și izbucnirea conflictului din estul Ucrainei. NATO va începe, de asemenea, staţionarea de avioane de luptă în România, în mai 2017, Marea Britanie fiind primul membru al alianței care a oferit aeronavele și personaluls său pentru misiunea sudică de poliţie aeriană a NATO. Patru avioane Typhoon ale RAF vor constitui prima unitate pentru a începe operațiunile aeriene deasupra Mării Negre, potrivit unui anunț făcut de secretarul britanic al Apărării, Michael Fallon, la sfârșitul lunii martie. Avioanele vor zbura de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, la câteva minute de portul la Marea Neagră din România, Constanța. Acestea vor fi staționate în România timp de patru luni, până în septembrie, când patru avioane canadiene CF-18 Hornets le vor înlocui.

Desfășurările NATO în România, țara din alianţă cea mai apropiată de Crimeea, vin după ce Bucureștiul a făcut lobby pentru o securitate sporită în regiunea Mării Negre. Bucureștiul a susținut chiar și o prezență a NATO la Marea Neagră, dar care a întâmpinat opoziția Bulgariei. În eforturile de a contracara orice amenințare potențială dinspre Rusia, un batalion condus de SUA de peste 1100 de soldați a fost, de asemenea, desfășurat în Polonia, la începutul lunii aprilie. România a trimis 120 de militari să se alăture celor 900 de soldați americani și 150 britanici, în nord-estul Poloniei, unde se află unul din cele patru detașamente multinaționale din întreaga regiune baltică./Ana Maria Touma, BIRN București

BALKAN INSIGHT, 11 aprilie 2017