Preşedintele Bulgariei: „Nu dorim probleme cu Turcia”

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat că ţara sa nu caută în niciun caz probleme cu Turcia. „Dimpotrivă, depunem toate eforturile posibile pentru dezvoltarea relaţiilor bune de vecinătate cu Turcia. Buna vecinătate se bazează pe principii importante, care sunt egalitatea, neamestecul în afaceri străine, respectul reciproc. Să începem de la aceste principii. Bulgaria nu este o țară care, prin conducerea de stat, să dea sfaturi Turciei cum și pe cine să voteze„, a comentat şeful statului bulgar. Potrivit lui Radev, preşedintele nu şi-ar permite niciodată să dea lecții de democrație. „Acest lucru s-ar întâmpla în cazul în care președintele turc şi-ar permite să facă vreun comentariu cu privire la starea democrației și a drepturilor omului în Bulgaria. Vom dezvolta relațiile în spiritul bunei vecinătăţi şi cooperării, însă nu vom permite influenţe asupra afacerilor noastre interne. Acest lucru ar trebui să fie clar„, a subliniat șeful statului bulgar./ddaniela/dsirbu

www.focus-news.net – 25 aprilie