Atacatorul sinucigaş cu bombă de la Manchester Arena a vrut să se răzbune pentru atacurile SUA în Siria, susţine sora atacatorului

Salman Abedi, atacatorul sinucigaş de la Manchester Arena, a vrut să se răzbune pentru atacurile aeriene ale Statelor Unite în Siria, a declarat sora atacatorului, citată de ziarul britanic „The Telegraph”. Jomana Abedi a declarat într-un interviu că fratele său era un om bun şi iubitor, iar ea a fost şocată de gestul lui terifiant. 22 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 64 au fost rănite luni noaptea, după ce Salman Abedi şi-a detonat încărcătura explozivă la finalul unui concert al starului pop american Ariana Grande, susţinut la Manchester Arena, în nordul Marii Britanii. „Cred că a văzut copii – copii musulmani – murind pe capete şi cred că a vrut să se răzbune. A văzut bombele aruncate de americani asupra copiilor din Siria şi a vrut să se răzbune. Dacă a reuşit acest lucru ştie numai Dumnezeu”, a declarat Jomana Abedi în interviul acordat publicaţiei Wall Street Journal. Tatăl atacatorului, Ramadan Abedi, a fost arestat la Tripoli, fiind acuzat că este membru al unei grupări islamice libiene sprijinită de Al-Qaeda, subliniază un oficial al serviciului de securitate din Libia. De asemenea, Hashim, fratele mai mic al lui Salman Abedi, a fost arestat în Libia, suspectat că ar fi ştiut că fratele său plănuia un atac în Manchester. Fratele mai mare al lui Salman, Ismail Abedi, a fost şi el arestat marţi în Chorlton, suburbie din sudul oraşului Manchester./mbaciu/atataru

http://www.telegraph.co.uk – 25 mai